Sculptorul

Işi plecă fruntea şi ascultă:

Nu mai bătea,căci împietrise.

Promise că o va sculpta

Umplând-o iar de vise.

Cu degetele sale suple,

Dar hotărâte şi apăsând,

El se plimbă pe forme duble

Ce ascundeau trăiri zăcând.

Sub piele şi sub carne roşie,

Sub scut de dor şi de durere

Stia că va găsi esenta ei

Dorindu-şi însetată viaţa.

Inlătură strat dupa strat,

Coji de durere, şi de amar,

Cocon de lacrimi îngheţate

Si strat de vise-nmărmurite.

Fâşii subţiri din învelişul gros,

Se onduiră rând pe rând,

Lovind  podeaua la apus,

Trup zvelt, inimii lăsând.

Si-n a soarelui lumină dulce,

O prinse în palme şi o învie.

O încălzi, şi-o auzi cum suspina,

I-o puse-n piept şi-nchise rana.

Victorios, işi sarută creaţia.

Si se întoarse dinspre ea.

Trist şi nebun, cu visele-n delir,

Lovindu-i-se vii de coaste,

Inchise uşa în urma lui,

Lăsând artistic pe podele,

Aşchii şi onduiri rebele,

Frânturi ale trecutului apus,

Cadavre ale unui dor răpus.

20.06.2009