Leacul. Ultima parte.

Privirea lui o regasi la cativa metri mai jos, tinandu-se cu disperare de o roca ascutita.

Ochi in ochi, ca si cum ar fi fost atat de aproape ca ii simtea rasuflarea, el vedea groaza ei.

– Tine-te bine! Acum vin!

Si dintr-o miscare isi desfasura coarda elastica prinsa la mijloc, coborandu-i capatul spre ultimul lui vis de speranta.

Singurul gand care ii trecea prin minte, in timp ce respiratia si-o auzea gafaind nebuna, era: „daca ea moare, mor si eu”. Si atunci ii striga:

– Arina, nu te voi pierde si de data asta! Nu iar! Apuca-te de coarda! Poti! Stim amandoi ca e usor! Concentreaza-te pe ea si cand se balanseaza spre tine, apuc-o cu forta! Hai! Nu te teme!

Vantul parea sa se joace nemilos cu soarta lor, caci purta coarda mult prea departe ca sa poata fi prinsa de Arina. Gabriel inchise ochii si se ruga. „Doamne, am uitat de tine si te-am ignorat multa vreme, dar acum recunosc ca nu exista alta forta mai mare si mai buna ca a ta, care sa ne poata ajuta. Fa vantul sa duca coarda la ea…”

Cand deschise ochii, Arina nu mai era acolo!

Greutatea pe care sfoara o tinea il atentiona spre capatul ei, de unde se ridica fata, straduindu-se cu toate fortele ei. Urmarind-o cum inainta, ii parea ca o fantoma se materializa din ceata, ca si cum trecutul se tara spre el, si se simti speriat. Se gandi pentru o miime de secunda sa dea drumul corzii. Dar imediat alunga norul negru din mintea sa.

Intinse bratele si o apuca de maini. O trase cu o forta ireala de acolo si o ajuta sa se aseze langa el. Ea il privi recunoscatoare si izbucni in plans:

– Eu te-am aruncat in prapastie si tu m-ai salvat pe mine din ea…

Plangea tresaltand, cu lacrimile alunecandu-i sir pe obraji, pe barbie…

El, induiosat, o lua de umeri si o aduse la pieptul sau, mangaindu-i stangaci parul. Uitase cum e sa mangaie o fata. Uitase cum e sa se cuibareasca cineva la pieptul sau…Si in momentul acela de infinita tandrete nu gasea decat o liniste a mintii, nu sentimente, nu iubire…

Cu urechea la pieptul lui, Arina ramasese muta. Se ridica, si asa cum se temuse el, il privi intrebatoare. Apoi indrazni:

– De ce nu ti se aude inima?…

-………..

Nu stia cum sa ii spuna.

– Cred ca mi se pare mie, continua ea. Sunt asa de speriata, incat nu-mi mai pot auzi decat propria-mi inima…zise surazand amar in timp ce isi stergea lacrimile cu dosul palmelor.

Dar Gabriel o privea cu durere.

– Ce-i? Intreba ea cu glasul indoit.

Liniste.

Cerul rosu parea ca invaluie intregul univers in sange si acum il invada pe omul care nu isi gasea cuvintele pentru a face o marturisire cutremuratoare.

Si in aceasta oglinda a unei rani redeschise, silueta Arinei era cuprinsa de un contur de lumina galbena, nefireste…Radia, ca un inger…Frumusetea ei il facea sa se simta un monstru al carui spirit fusese desfigurat. Era sigur ca adevarul ar fi parut in mintea ei ca un raget de fiara.

Tacerea se inmuia ca o carpa in balta de sange in care Gabriel zacea mut. Ariana isi impleti degetele printre degetele lui si asta ii dadu curaj. Se auzi, ca o voce venind din alta lume:

– Nu mai am inima.

Arina il cerceta amuzata. Si rase ca de o gluma buna.

El ii stranse degetele tare intre ale lui, facand-o sa isi stinga rasul intr-o grimasa de durere.

– Asculta-ma, te rog. Nu te mint. Nu mai am inima. Am asteptat 9 ani sa te intorci, sperand ca vei rasari de pe aceeasi cale in care te-ai pierdut. Zi de zi. Si apoi, am inteles brusc ca s-a terminat. Si am vrut sa uit tot ce ne-a legat. Sa nu ma mai urmaresti, ca si cum ai trai in mine. Am aruncat tot ce imi amintea de tine, dar nu a fost suficient. Trebuia sa ma vindec complet, altfel as fi luat-o razna. Mintea mea nu mai suporta atata confuzie, inima mea mustea in durere. Si am scos-o. Ti-l amintesti pe Emanuel, doctorul, prietenul meu din copilarie?…Nu l-a lasat constiinta sa o faca el, dar m-a prezentat unui coleg care s-a aratat incantat de latura experimentala a procedurii. Mi-au scos inima si au inlocuit-o cu un aparat pe care l-au montat in mine. Apoi, am reusit sa ma vindec. Simteam cum povestea dintre noi doi fusese in alta viata, cu mii de ani in urma. Tu erai o umbra care nu-mi mai putea trezi sentimente, pentru ca organul producator de emotii nu mai era… Si am inceput un alt drum, schimbat…Mai indiferent, mai puternic, imun la durere.

Dar azi, vazandu-te aici, ca si cum inima mea inca ar mai trai in mine, am simtit cum un vartej ma cuprinde si in mine au revenit toate amintirile. Nu te-am uitat niciodata, doar te-am pastrat ca pe o floare uscata intr-un jurnal…

Se opri, constatand ca Arina inghetase.

Tacerea lui o facu sa vorbeasca:

– Din ziua in care te-am parasit, convinsa ca TU esti prea slab pentru a ma putea urma spre stelele din mintea mea…m-am urat pentru ca am inteles, din ce in ce mai clar, an cu an, ca de fapt, eu m-am simtit prea marunta pentru iubirea ta. Tu vedeai in mine lumea intreaga, eu ma consideram pe mine lumea mea si mai aveam multe de descoperit. Mi-am jurat ca intr-o zi voi fi completa si destul de vie ca sa ma intorc la tine, macar ca sa te mai privesc o data. Si am continuat sa cuceresc varfuri de munti pentru ca sunt mai usor de cucerit decat o inima de iubit… De pe fiecare culme pe care am fost, am simtit ca pot cuprinde intreaga lume in brate, si pe tine, odata cu ea, oriunde ai fi fost. Asta ma aducea mai aproape de tine si asta am facut ani in sir, reconstruindu-ma ca pe un castel de nisip daramat, inaltandu-ma ca un munte din tarana datatoare de viata. Nu am mai iubit pe nimeni in tot acest timp; nu am mai zabovit in bratele nimanui, pentru ca de toti m-as fi simtit straina. Si daca m-ar fi atins, mi-ar fi luat de pe aripi pulberea viselor, ca unui fluture strans in pumn…si nu as mai fi putut zbura pana la tine. M-as fi ratacit in abisurile lumii, departe de cerul cu ape line, departe de drumul spre tine…

Si ca un gest suprem, tu mi-ai salvat astazi viata, asezandu-mi-te in cale cand nu ma asteptam. Cum sa nu ma bucure nespus asta?…

Tacu, apoi intreba sub cerul stins in purpuriu:

– Dar cum sa iubesc un trup fara de inima?…

Si ochii ei lasara lacrimi sa cada… Buzele ei incepura sa tremure si isi retrase mana dintr-a lui.

Gabriel o apuca de brat tocmai cand ea se pregatea sa se intoarca si sa plece si ii spuse disperat:

– Nu pleca! Chiar daca nu mai am inima, te pot iubi cu mintea! In ea te-am pastrat si ea cunoaste amintirea a ceea ce inseamna sa te iubesc! Ma poate invata sa o simt din nou! Mintea mea poate creea din nou tot ce am simtit, si mai mult inca…

– Sa ma iubesti cu mintea? Of, tu si mintea ta! Daca ti-ai fi scos creierul, ai fi fost mai fericit, sa stii…asa, condus de inima. Cu inima se iubeste, Gabriel! Cu mintea poti sa formezi sub cer cel mult o parere sau o amintire a ceea ce inseamna sa iubesti! Poti sa iti aduci gandurile spre mine, cel mult… Dar atingerea ta rece, cum va fi pe pielea mea? Inimii mele calde, pulsand iubire, al cui glas ii va raspunde?

– Te iubesc…

– „Te iubesc”…Cuvintele astea, Gabriel, se spun cu sufletul…nu doar cu mintea. Un suflet incalzit de o inima, nu ingradit de un creier care fabrica inlocuitori pentru sentimente. Tu ai fost las. N-ai suportat durerea…Nu ai rezistat sa ma cauti in lumea asta mare. Nu ai stiut sa ma astepti si sa cresti! Cand te-am parasit, erai un urias prin iubirea ta, acum esti marunt si sters. Ca o fantoma intr-o zare albastra. Eu am crescut prin tine, pentru tine, catre tine…stiind ca iubirea adevarata nu are moarte in timp si ca drumul ma va purta inevitabil catre tine, dar tu?? Tu ai preferat sa te cureti de mine, sa ma arunci odata cu inima ta pe care ai ucis-o cu cruzime! Intr-adevar, era dreptul tau sa alegi…Dar nu veni acum sa-mi spui ca ma iubesti. Vrei sa fii demn de iubirea mea? Nu se mai poate…As muri langa tine…

Si intorcandu-i spatele, se intoarse pe drumul spre lumea in care ultimul ei vis tocmai se stinsese.

El o privi inca o data, incapabil sa planga (pentru ca lacrimile izvorasc din inima), si apoi, cu un salt se arunca in cerul din care rasareau stelele.

Si se trezi.

Lumina verde a unei primaveri insorite invada camera prin perdelele de voal alb. Dupa cum se ridicase soarele deasupra acoperisurilor tuguiate inspre cer, era amiaza…

Se ridica si isi sprijini spatele de perna. Lacrimi ii coborara calde pe obraji, oprindu-i-se intre buze, unde le simti sarate. Un gust atat de real…Un vis atat de real…Si-o amintea cum se pierduse in inserare.

– Puiut, vrei un ceai? Il intreba glasul iubirii rasarind zambitoare in usa camerei…

Intr-o camasa imbracata neglijent, Arina ii zambea, iubindu-l.

Final? Nu. Sa-i spunem…Inceput.

Anunțuri

7 comentarii (+add yours?)

  1. iubescfluturii
    Sep 17, 2008 @ 22:26:51

    cat de interesant a fost finalul…imi place ca de fiecare data pui ceva la care sa nu se astepte cititorii…foarte frumos

  2. Dia
    Sep 18, 2008 @ 15:57:09

    Frumos…dar degeaba si-a scos inima ca adevaratul organ producator de emotii (creierul) e tot pe pozitie. Totusi, bine ca nu si l-a scos pe ala ca dadeam in altele…si stim cat de mult iti plac filmele horror :))

  3. Diana
    Sep 18, 2008 @ 15:59:21

    lasa, dia, ca si asa, fara inima e destul de horror pentru mine 😀
    insa, povestea mea e un lovestory daca privesti mai atenta 😛

  4. Dia
    Sep 18, 2008 @ 16:02:32

    Mesajul anterior a fost postat dupa ce am citit prima jumatate a povestii…dar imi mentin parerea 🙂

  5. Dia
    Sep 18, 2008 @ 16:03:27

    Deci cand vii la mine la un film? :))

  6. Diana
    Sep 18, 2008 @ 16:23:51

    vin numai daca imi pui film frumos ca ultima data! sa nu te mai prind cu filme de groaza ca mor pe acolo de sperietura :)) pup la tine buh :*

  7. cristian
    Feb 27, 2010 @ 12:02:30

    foarte frumoasa povestea credeam ca se termina aiurea da are un final fericit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: