Minciunele…

Ieri am crezut că mor. Dar nu s-a întâmplat.

Să vă povestesc…

Eram în parcul unde locuiesc. Mergeam. Mă rog…Mă târam prin iarbă…Şi atunci i-am văzut. Cu ochiul stâng, căci celălalt era sucit în altă parte şi ca întotdeauna, nu mă asculta, uitându-se spre lacul care strălucea aşa frumos sub soare…

Erau un băiat şi o fată. El stătea în iarbă sprijinit într-o mână şi cu cealaltă mână o mângâia pe ea pe păr. Ea, culcată cu capul pe picioarele lui, îl privea zâmbitoare. Vorbeau. Şi m-am apropiat. Îmi place să ascult ce işi spun iubiţii, deşi, ştiu, nu e frumos să trag cu urechea. Eh, sunt doar un melc romantic…Oamenii care se iubesc au în jurul lor o aură, un norişor de fericire, şi daca păşeşti în el te molipseşti.

Aşa că m-am dus cât mai aproape şi m-am pitit după o frunză galbenă.

– Ce frumos este părculeţul ăsta, iubitul meu…

“Părculeţ”?!? Mi-am zis eu. Ce părculeţ?? Eu locuiesc aici de cand mi s-au lungit ochii înspre cer şi mi-a crescut cochilia în spinare şi tot nu i-am dat de capăt!

– Uite, lacul…ce frumos străluceşte…Şi norii cum trec peste noi…Şi toate frunzele legănându-se…ba verzi…ba galbene…ba cafenii…

El se uită în jur. În timp ce ea spunea toate astea uitându-se la el cu dragoste. Căci ea nu trebuia să le vadă ca să îi vorbească despre ele…ea le văzuse deja şi le avea în ea, vii. Ştia cum au fost, cum sunt şi cum vor fi.

– Şi vezi, tu, iubitul meu, şi păsările care zboară pe deasupra noastră? Ce fericite trebuie să fie ele că au aripi…

El căscă, acoperindu-şi repede gura cu palma şi apoi făcându-se că se freacă la nas.

Ea continuă visătoare:

– Şi pământul de sub noi, care ne ţine mereu în braţe, care ne primeşte oricum am fi…Ce bun este el…Iubitule?

Când i se adresă, ea il făcu să tresară speriat.

– Ăăă….da?

– Iubitule, ţie iţi place natura?

– Da! Cum să nu?! O ador… Ăăă…Adică, chiar tu ai spus…Lacul… Ăăă…Puii…

Ea râse.

– Care pui iubitule? Sunt raţe!

– Ăăă…Normal, frunzele vroiam să spun…

„ La naiba! Vorbeşte stomacul fără mine…De când tot stăm pe aici, mi s-a făcut şi foame…” gandi el.

– Iubitule?

– Da?

– Nu ţi se pare că cerul e mai albastru când te uiti la el printre frunze?

Ridicându-şi sprâncenele, el privi strâmbând din nas deasupra.

„ Ce să fie mai albastru? Ce prostii spune…Cerul e mereu albastru…Că aşa e cerul. Aşa ne învaţă la şcoală şi pur şi simplu aşa e!” îşi zise băiatul indignat.

– Da…aşa e, draga mea… Ăăă, uite, chiar acolo, între frunzele alea două. Şi arătă cu degetul la întămplare.

„ Mă rog…Trebuie să intru şi eu în jocul ei stupid…” Se plânse el în mintea sa, căscând larg cu faţa întoarsă.

– Pui? Nu te simţi mai liber când stai aşa, cu mine, în iarbă?

– Normal, puiuţul meu drag şi adorat…Cum să nu mă simt eu liber cu tine? Spuse el alintându-se şi pecetluind totul cu un sărut scurt pe fruntea ei.

„ M-aş simţi şi mai liber dacă am pleca naibii de aici să mănânc şi eu ceva…Parcă şi simt cum miroase puiul ăla de la fastfood-ul de peste drum…”

– Iubi?

– Da…

– Ţie îţi plac animăluţele?

– Da, cum să nu? Îmi plac…Nu ai văzut că am şi eu un câine acasă?

– Nu…Animăluţele celelalte…Libere, din pădure, din savană…care sunt frumoase şi sălbatice… Îţi plac?

– Da…

„ Sunt drăguţe acolo, la ele acasă, când mă uit la ele la televizor…”

– Mie îmi plac ariciuţii. Ştiai?

– Da? Draguţ! Zise el rozându-şi o unghie.

– Ai văzut vreodată un arici?

– Ăăă…cred…nu-mi aduc aminte bine…

– Cum să nu îţi aduci aminte? Eu o singură dată am văzut unul mic şi nu am putut să îl uit vreodată. Vrei să îţi spun cum era?

– Da, zi-mi…

„În fine…dacă apoi taci şi plecăm şi noi…”

– Păi era noapte când l-am văzut. Eram la ţară la mine şi ştii tu pădurea aia de sălcâmi din capătul străzii?

– Aham…

– De acolo cred că a ieşit… Mergea pe strada luminată de becul pâlpâind, şi cum stăteam eu aşa în pod la tataia, am crezut că e un şoricel când l-am zărit de sus. Dar am coborât şi m-am apropiat de el…Ce tare m-am bucurat când am văzut că era un ariciuţ de fapt!

„ Da…tu te bucuri şi când plouă afară… de ce oare nu mă mir că ai jubilat când l-ai văzut pe ţeposul ăla?…”

– Şi eu nu mai văzusem unul până atunci! Aşa că m-am apropiat şi mai tare şi m-am culcat în faţa lui pe burtă…şi el s-a făcut tot un ghem de ace, ştii? Vai, ce frumos a fost!

Zise ea strălucind de bucurie, ca şi cum ar fi retrăit momentul.

– Dar eu nu vroiam să se teamă de mine…Mi-era milă de el, micuţul…Aşa că am pus mâna pe el să îl simt. Speram că pot să îl mângâi şi el să ştie că asta fac…

– Ai pus mâna pe arici?? Se miră el speriat.

– Da…

– Păi şi nu a aruncat cu ţepi în tine??

Fata se apucă cu mâinile de burtă râzând cu poftă.

– Cum să arunce cu ţepi?? Ce haios eşti! Aricii doar se fac ghem! Zise ea chicotind.

– Aaa…Sigur…Râse el stânjenit.

– Şi ştii cum se simţea?

– Cum?

– Ca un ghemuţ de crenguţe subţirele…Nu m-a înţepat….Dar s-a strâns şi mai tare…Aşa că l-am lăsat să se desfacă şi să plece, încet, legănat… Şi ştii ce făcea când se depărta?

– Ce?…

– Îşi întorcea căpuşorul cu ochişorii lui ca două mărgeluţe negre şi adulmeca spre mine, mişcând din năsuc ca un iepuraş. Vai, ce scump era!

„ Sunt siiiigur…”

– Iubi?

– Da, draga mea…

– Ţie ce animăluţ îţi place?

El se uită în jur disperat după o idee şi atunci mă văzu pe mine, melcul, care îmi scoteam ochii de după frunză…

– Melcul!

– Melcul?

– Da… Îşi drese el vocea subţiată.

– De ce melcul?

– Că e simpatic…

– Da? Mmm…Vorbeşte-mi despre melc atunci…Vrei? îi zâmbi ea.

” Să îţi vorbesc despre melc??”

– Păi…melcul e drăguţ, aşa…că e mititel…şi…şi…şi are patru ochi, ceea ce înseamnă că vede bine.

„ Văd bine?” am zis eu în sinea mea. Am numai doi ochi şi se răsucesc în ce parte vor ei, sunt nişte nebuni…

El continuă:

– Şi melcul e frumos pentru că…are cochilia aia a lui spiralată şi… e puternic, nu? Că doar îşi poartă casa cu el.

– Şi chiar îţi plac melcii?

– Da!…

– Nu mi-ai mai spus niciodată despre asta…

– Ăăă…Am uitat, rânji el. Mai avem multe de descoperit unul despre celălalt, nu, draga mea?

– Da, asa e…că noi doi, suntem oameni, şi tot ne dezvoltăm, tot învăţăm lucruri noi…Mă bucur că îţi plac melcii, sunt frumoşi…

– Mergem? Îndrăzni el.

– Da… Hai să pornim…Deşi eu aş sta aici toată viaţa…

„Doamne fereşte! Că o cred în stare…”

– Tu nu ai sta, pui?

– Ăăă, ba da… Aş sta oriunde eşti tu micuţa mea, zise el, sărutând-o.

Şi în timp ce el fu în picioare dintr-un salt şi îi întinse mâna să o ajute să se ridice, ea îl intrebă:

– Mergem la munte în weekend, da?

– Sigur, nu aşa am zis?

„ Numai să nu îţi vină vreo idee ca data trecută să mă pui să urc pe jos până la cotă…Că numai de asta am eu chef după o saptămână de muncă…”

Ea se ridică, îl luă în braţe strâns şi apoi, prinzându-se de mâini, păşiră înainte.

Cu groază văzui pantoful lui deasupra mea şi mă simţii strivit de o greutate imensă care îmi făcu cochilia să trosnească…Următorul lucru pe care l-a făcut el, căci şi-a dat seama că tocmai mă strivise, a fost să mă împingă cu talpa din drum. Eu m-am rostogolit în iarbă şi o durere crâncenă m-a învăluit. Înainte să leşin, mi-am văzut căsuţa zdrobită mai încolo de mine…

Dar m-am trezit. Şi trăiesc. Acum va trebui să învăţ să trăiesc fără cochilie…Nu e asa rău…Sunt doar mai expus la pericole şi la vreme rea, dar asta nu o să mă ucidă…

Dar mă gandesc la ea, la fata frumoasă care ţinea de mână un mincinos.

Ea oare nu o sa moară, încet-încet, lângă el, din dragoste pentru el? Mie mi-a strivit cochilia, dar ei o să îi frângă inima…Ea, atât de dulce şi visătoare…şi el, atât de…pământean.

De ce e atât de rău şi nu îi spune adevărul? De ce nu îi spune că, pur şi simplu, nu e ca ea? Nu ar fi mai bine pentru amândoi? El şi-ar mânca sandwich-ul liniştit într-o zi cu soare, în timp ce ea ar sta în braţele ierbii privind lacul, împreună cu dorinţa ei de a găsi iubirea adevărată şi pe cineva egal ei…Ar fi singură, dar măcar nu ar mai trăi o minciună.

Ştiţi? Melcii pot înţelege graiul omenesc şi pot citi gândurile…Dar dacă am putea şi să vorbim, poate am salva vieţi…

Anunțuri

9 comentarii (+add yours?)

  1. SkyRain
    Sep 19, 2008 @ 00:13:37

    Dacă ai nevoie de praştie, spune-mi. Mitralieră nu am.
    Pentru insul tocmai descris, desigur.
    Boii nu se uită pe ce calcă.

  2. Diana
    Sep 19, 2008 @ 01:10:38

    :)) multumesc pentru ajutor, foarte nice gestul tau…:D
    data viitoare o sa iti cer prastia sa ii dau cu un pietroi in cap, poate se trezeste 😛

  3. farasens
    Sep 19, 2008 @ 02:33:05

    ai un stil care chiar te face să termini de citit povestioara. La început m-am speriat că e cam mult, dar stilul m-a facut să citesc.

    lasă că e tipa deşteaptă şi se prinde ce mincinos are lângă ea..

  4. Diana
    Sep 19, 2008 @ 14:05:23

    @skyrain…m-am gandit mai bine…hai sa nu fim violenti si sa lasam prastia. mai bine il ademenim cu un sandwich ca tot ii era foame :)) si asa il scoatem din parc. cred ca ar renunta la fata pentru mancare :))

    @farasens: 😀 ma bucura ce imi spui. sa stii ca exista sanse mari sa se prinda…eu m-am prins de fiecare data 😛

  5. farasens
    Sep 19, 2008 @ 19:02:40

    să înţeleg că de fiecare dată te-ai procopsit cu un domnişor care te minţea ? Ştiu, sunt rău la faza asta 🙂

  6. Ionut
    Sep 19, 2008 @ 21:18:15

    Cand vezi un post lung, nu prea iti vine sa-l citesti, dar pe parcurs vrei sa afli „finalul”, iar la sfarsit iti dai seama cat de repede a tecut 🙂

  7. Diana
    Sep 19, 2008 @ 23:46:59

    @farasens: dap,nu esti rau,asa e…nu ma rusinez cu asta…ca acum stiu cum sa deosebesc mincinosii :P…vezi tu, unii oameni aleg sa minta, sa pretinda ca sunt altceva…pentru ca asa cred ei ca pot castiga sufletul cuiva…mare greseala…
    @ionut: nu-i asa? :)) mie imi pare rau de fiecare data cand termin o poveste…cred ca trebuie sa ma apuc sa scriu o carte, ca sa ma bucur mai multa vreme de placerea de a scrie 😀

  8. petiteelsa
    Sep 20, 2008 @ 00:06:50

    o carte? nu…mai bine culegeri de povestiri pentru oameni cu suflet 🙂

  9. farasens
    Sep 20, 2008 @ 00:32:23

    falsul este urât oricum şi în ce fel l-ai aranja ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: