Plouă senin

Aş vrea să nu mai plouă…Să înceteze…Să se oprească tumultul frunzelor sub apa şiroind…Să se evapore sub soare apa care îneacă pământul. Să tacă odată pervazul care şopteşte metalic…

Îmi place ploaia…Chiar îmi place…Pentru că vine din nori…Pentru că aduce cerul pe pământ… Pentru că înseamnă viaţă şi pentru că îmi aminteşte că nimic nu moare… Totul se transformă. Şi uite aşa, norii cad pe pământ şi pământul îi înghite însetat şi tu, într-o zi, ajungi să bei un nor într-un pahar cu apă. Şi are gust de aripi de pasăre, de frunze şi flori, de pământ, de vise…

Şi atunci? De ce vreau să înceteze ploaia?

Pentru că mi-e dor de soare. Pentru că mi-e dor de cer albastru. Pentru că vreau să uit de mine întinsă undeva sub o boltă de frunze galbene.

Şi mai ales…pentru că ploaia e pentru doi. Ploaia e pentru două suflete care, ţinându-se de mână, nu simt cum apa le pătrunde în haine, în piele, în inimi… Pentru că ceea ce simt ei este mai puternic decât orice alt sentiment. Căldura din ei e dragoste şi dragostea lor se simte în respiraţia care le mângaie chipurile când se ating şi se sărută. Să te săruţi în ploaie. Să faci dragoste în ploaie. Să fii unul şi celălalt în ploaie. Să simţi o mână care ţi se plimbă prin păr odată cu ploaia care curge prin el. Să simţi o mână fierbinte care îţi şterge de cer obrazul rece… Să simţi iubirea ochilor senini care te privesc printre genele picurând lacrimi de fericire… Să simţi pieptul lui lipit de pieptul tău, ca şi cum aţi avea o singură inimă, şi inima voastră să acopere cu glasul ei ropotul ploii. Să simţi cum buzele tale devin buzele lui şi buzele lui sunt dulci şi ude… Să nu mai ştii dacă eşti tu sau eşti el…Să nu ştii unde te termini tu şi unde începe el… Să îţi tremure trupul, dar nu de frig, ci de caldură… Să nu ai trup. Ploaia să cadă prin tine, prin el…

Şi să fim ploaie… Să ne scurgem topiţi în pământ şi să alunecăm către centrul planetei, unde, fierbinţeala focului să ne facă aburi şi să ne trimită înapoi.  Şi renăscând dintr-o frunză, să fim nor. Un singur nor.  Şi să fim apoi ploaie… Aş face asta fără încetare, la nesfârşit.

Vreau să plouă. Să nu se mai oprească! Poate că eşti într-o picătură de ploaie şi o să-mi cazi în păr mâine…

Anunțuri

5 comentarii (+add yours?)

  1. Elsa
    Sep 26, 2008 @ 13:05:02

    Ba sa se mai si opreasca, sa nu racesti! :p

  2. Elsa
    Sep 26, 2008 @ 13:08:29

    Povestea imi aduce in minte imaginea unui cuplu, tinandu-se strans in brate si sarutandu-se sub o umbrela mare si verde, neluand in seama lumea care roieste in jur, grabita, speriata de ploaie 🙂

  3. Diana
    Sep 26, 2008 @ 13:14:16

    da, elsa, dar ei aveau umbrela… de aceea nu le pasa, nu se grabeau….dar cum e sa nu ai umbrela si sa iti pese, si sa stai?

  4. Elsa
    Sep 26, 2008 @ 17:47:22

    pai…avand in vedere ca urasc sa fiu racita, nici imaginatia mea nu produce imagini cu omuleti in ploaie :))

  5. Aniri
    Oct 04, 2008 @ 19:51:47

    si uite cum, ajungand la iubire.. iti schimbi uneori dorintele 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: