Lumina din ochi

Ma numesc Micky. Oare cum altfel m-as putea numi, cand sunt un soarece? Hm…Poate doar Jerry…

Aveam o familie. Eu sunt cel mai mic dintre toti. Dar, intr-o zi nu s-au mai intors acasa. Niciunul dintre ei nu a revenit de la Suprafata. Da, la „suprafata”. Nu stiu cum e aceasta „suprafata”, pentru ca eu nu am mai iesit de aici pana acum. Mama nu m-ar fi lasat, caci sunt prea mic si as fi putut pati ceva rau. Am auzit ca acolo e o lumina puternica (nu stiu ce e aia „lumina”, dar mi-a povestit odata tata ca este exact opusul a ceea ce este aici, intunericul). Cum o fi o lume unde nu e intuneric, oare? Mi-a zis tata ca acolo sunt culori…multe culori…care inseamna tot opusul a ceea ce este aici, acum. Culorile si lumina or fi acelasi lucru? Ca intunericul doar e unul singur…Si tot ce mai stiu e ca parintii mei gaseau acolo sus, mancare si diferite obiecte pe care le colectionau si de care ma loveam eu cand le intalneam in calea mea.

Eu am un miros foarte bun. Si gustul meu este foarte sensibil…Ce sa mai zic de auz?…Singurele tresariri pe care le-a provocat ceva in mine vreodata au fost cauzate de arome, mirosuri si sunete infundate. Am doi ochi ( asa mi-a zis tata) cu care ar trebui sa vad forme si lucruri despre care doar mi s-a povestit , dar nu reusesc sa disting nimic in jurul meu. Mama zice ca intunericul e de vina. El ascunde adevarata fata a lucrurilor si ma face sa bajbai in nestire si sa ma impiedic la fiecare pas.

Si cum ziceam…Intr-o zi nu s-au mai intors. Auzisem eu ca acolo sus sunt multe pericole, dar nu imi pot imagina cat de grav e un pericol cand eu am trait de cand ma stiu in siguranta si nu m-am temut de nimic. Ma gandesc acum ca poate s-au intalnit cu vreun „pericol” dintr-asta, despre care m-au invatat ca e in general imprevizibil si ca te poate face sa te doara sau chiar sa dispari! Sper ca nu au disparut…Ma duc sa ii caut.

Merg prin galeria asta de pamant ingusta prin care cu greu ar incapea ceva mai mare decat mine caci o simt stramta in jurul meu. Si singurul drum pe care il pot urma este cel pe care au mai mers deja altii inaintea mea. Eu sunt mic si inca nu am invatat cum sa sap tunele in pamant. Tata mi-a zis ca trebuie sa am si eu brate puternice pentru asta si ca degetele mele sunt prea firave acum. Intr-o zi, o voi face si pe asta…simt ca am sa pot. Si voi face o noua ramura in galeria ca un labirint, cu propriile mele forte.

PAF!

Auuu….Ce e asta??

M-am lovit de ceva care miroase ciudat. Puah! Si ce mare e! Hmm….se simte…grasun… Hi hi!

– Hei! Obraznicatura! Nu ma mai pipai! Ia mana de pe frundul meu!

– Aaa….Ma scuzati…am crezut ca sunteti un obiect. Am mai avut odata unul pufos si rotund la mine acasa, dar si-a pierdut catifelarea dupa o vreme. Se numea „jucarie”. Tata il crezuse un animalut ranit cand l-a gasit sus, si il adusese acasa sa il ingrijim…dar nu s-a mai facut bine si nu s-a mai trezit niciodata. Atunci tata a plecat o vreme sa cerceteze despre aceste creaturi si cand s-a intors ne-a zis ca este o „jucarie”. Un fel de imitatie a vietii…Mie imi placea sa dorm cu capul pe el…Hi hi!

– Mdea…Amuzant…Ai putea sa iti ceri scuze totusi…

– Sigur. Ma scuzati, nu am vrut sa va supar. Doar ca e intuneric si…

– Stiu ca e intuneric, baiete! Doar sunt aici cu tine…Dar tu de ce bajbai pe aici asa? Ce cauti?

– Pai, sa vedeti…eu imi caut parintii si pe fratii mei mai mari…Au plecat si…

– Nu s-au mai intors.

– De unde stiti? il intreb eu mirat. I-ati vazut?

– Nu baiete…Cum te numesti?

– Micky.

– Micky….Eu sunt Bob. Asa…Unde ramasesem? A, da. Nu i-am vazut pe ai tai, dar e o poveste veche…Tu esti un soricel, nu-i asa?

– Un SOARECE, domnule, ca sunt destul de mare…zic eu ridicandu-ma pe varfuri.

– Ma rog…Ideea e ca voi, soarecii riscati destul de mult iesind la suprafata. Cu toate pericolele acelea…Pisici…

– Pisici?

– Caini…

– Caini?

– Ulii…

– Ulii?

– Ciori…

– Ciori?

– Oameni…

– Oameni?

– Gaini…

– Gaini?

– Auzi, baiete, dar tu ce esti? Ecoul meu?? Lasa-ma sa iti spun! zise scos din pepeni domnul din intuneric.

– Ma scuzati…va rog…continuati…

– Cine te-a invatat asa politicos?

– Mama, domnule. Mi-a spus ca „vorba dulce mult aduce” si ca uneori „tacerea e de aur”.

– Frumos…dar inutil. Asa, unde am ramas?

– Aaa…spuneati ceva de gaini?

– Asa!…Sunt pericole multe acolo sus. Si voi va riscati prea mult vietile pentru o bucatica de mancare. Mai bine v-ati multumi cu radacini, ca mine…Sa stii ca sunt gustoase si satioase… Si pe mine n-o sa ma manance nicio pisica si n-o sa ma starpeasca niciun om, cum probabil s-a intamplat cu parintii si fratii tai… Nu au stiut sa isi stabileasca adevaratele prioritati in viata si…viata i-a doborat. Ha! Sa iti risti totul pentru ceva pe care il bagi pe gura si iti iese pe fund! Ehe, daca parintii tai ar fi stiut sa se multumeasca cu radacini…ar fi avut timp sa se bucure de altele si s-ar fi tinut departe de lumea aceea amagitoare pe care ei o vizitau orbiti de o stralucire care nu era a soarelui. Raiul nu e acolo unde e abundenta, ci unde e fericire.

– Fericire? zic eu cu vocea stinsa, pentru ca tocmai am inteles ca nu o sa-mi mai vad familia…

– Da, fericirea…Tine de foame asta, baiete. Tine si de cald, si de frig…dar trebuie sa vezi lumina, sa vezi culorile…

– Lumina…Culorile…

– Trebuie sa te dezveti de repetatul asta al tau enervant, imi zise vocea din intuneric.

Eu tac.

– Da, lumina si culorile. Odata ce le-ai simtit invadandu-te, pentru ca nu e suficient sa le vezi, intunericul nu va mai fi niciodata negru, ci se va transforma in curcubeu. Si atunci, vei stii ce e fericirea. Dar asta nu se poate explica in cuvinte. Trebuie sa simti cu inima ta ca sa intelegi.

– Si ce e lumina? Ce sunt culorile? Ce este curcubeul?

– Curcubeul e lumina impartita in culori. Culorile sunt lumina filtrata prin aer. Iar lumina inseamna culori suprapuse. Toate sunt cam acelasi lucru, dar una singura nu se aseamana cu cealalta…

– Aaa…Nu sunt sigur ca inteleg…

– Hai sa iti descriu ceva. E mai simplu asa. Inchide ochii. Sau, nu…lasa-i asa ca oricum tot aia e. Imagineaza-ti ca in fata ta este ceva care te face sa iti bata inima tare si iti umple plamanii cu un miros proaspat, curat, crud…viu.

– A, la mirosuri ma pricep…zambesc eu cu ochii inchisi.

– Sst…Doar imagineaza-ti si simte.

– Bine.

– Inspiri si te simti usor, curat, linistit. Te gadila ceva in talpi si ti se pare cel mai dulce alint. Ei, asta e iarba. Si e verde.

Prin iarba, care are multe multe firicele ascutite care nu inteapa, ci dezmiarda, vezi din loc in loc niste obiecte pe care daca le atingi si chiar daca doar le privesti, iti picura pe suflet emotii ca ceara calduta. Dinspre ele vine un parfum care te face sa simti gadilaturi in stomac si sa zambesti ca in zilele tale vesele. Acestea sunt florile. Si sunt rosii. Si mai sunt unele albastre, care stiu sa sopteasca altfel ochilor tai. Mirosul lor e sarat si inima ta bate mai incet, ca si cum te-ai stinge intr-un vis cand le vezi.

Acum inmulteste la infinit cu gandul aceste flori albastre si pune-le sus deasupra ta. Astfel incat sa ramai amutit cand peste tine se intinde un lucru pe care nu l-ai putea cuprinde in brate nici daca ai creste o mie de ani de acum, si in latime si in inaltime, dar care iti intra totusi cu totul in suflet si te simti amortit de placere. Te face sa te simti usor si linistit, ca atunci cand te mangaia mama ta. Acesta este cerul. Si e…albastru, nu?

Simti ca ti-e cald si furnicute ti se plimba prin blanita. Peste pleoape ti se asterne o greutate dulce, calda si placuta si are miros de sarut. Cand sta deasupra ta, te simti mai mare, mai puternic, nu te temi de nimic…Visezi si totusi esti treaz si plin de energie. Parca fiori calduti te ciupesc de piele si inima nu iti mai are loc in piept. E soarele. El e galben.

Acum, ia soarele, iarba, florile, cerul si amesteca-le in palma ta. Lasa-le sa se patrunda una de cealalta si sa se invarta in causul palmei tale. Intinde-ti apoi degetele si sufla scanteile din mana peste intuneric. Si va fi lumina. Acum pune peste toate un pic de verde, un pic de albastru, un pic de rosu, un pic de galben si impleteste-le dintr-o zare in alta. E curcubeul.

– Oau… spun eu simtindu-ma ca si cum tocmai as fi mancat cea mai aromata si parfumata bucatica de cascaval din viata mea…

Vreau sa vad toate astea! Trebuie sa ies acolo, sus!

– Risti? Dupa ce au patit parintii tai? rase vocea din umbra.

– Da! Trebuie sa vad asta. Lumina…culorile…curcubeul…Intunericul acesta e prea apasator acum ca sa mai pot suporta sa ma invaluie si sa imi ascunda totul…

– E o decizie buna. Dar nu uita, nu e suficient sa le vezi. Trebuie sa le simti.

– Sa le simt, da… Vai, ce minunat va fi! spun eu simtind cum ma invart pe loc desi stau cat se poate de nemiscat.

– Si sa iti faci propriul tau drum cand vei iesi. E foarte important. Pericolele pandesc acolo pe unde au mai trecut si altii inainte.

– Da, acum, voi putea sa las in urma propria mea carare, caci dorinta pe care o simt ma va purta acolo unde nu au reusit sa ajunga multi soricei, desi o mare parte dintre ei au trecut exact pe langa.

Vin cu tine, baiete, pana la iesire. Sa iti arat pe unde poti urca la suprafata in siguranta.

Si urmandu-l pe domnul din intuneric, imi pare rau ca va trebui sa il las aici. Asa ca il intreb:

– Ati vrea sa veniti cu mine? Sa imi fiti tovaras de drum acolo, sus?

– Ha ha! Nu…Multumesc, esti simpatic…Dar nu as pleca de aici…Aici am tot ce vei gasi si tu afara, crede-ma.

Desi nu il inteleg, nu insist. O avea motivele lui. Poate s-a atasat foarte tare de casa lui.

Si ne indreptam spre ceva ce nu am mai vazut pana acum…De fapt, stai! Vad! Si constientizez dintr-o data existenta ochilor mei. Ma dor, asaltati de acea…nu stiu cum sa ii zic…oare e…LUMINA?

Inaintea mea, domnul iese prin locul stramt prin care patrundea acea portita magica care taia in doua inunericul.

Baga capul la loc si imi spune:

– Esti in siguranta, poti iesi.

Ma catar afara si ma simt invaluit de o caldura ciudata care parca nu se opreste pe pielea mea, ci ma patrunde inauntru.

– Bun venit la „suprafata”.

In fata mea se contureaza tremurand in ceata, din ce in ce mai clara, o silueta mai inalta de doua ori decat mine si e inchisa la aspect, ca intunericul pe care il stiam. Are mustati si gura si nas ascutit si…Unde-i sunt ochii?

– Dar nu aveti ochi!

– Ha ha! Asa-i…nu am. Sunt o cartita. Te mira?

– Pai, si cum ati stiut atunci ce sunt lumina si culorile?

– Tu stii ce e lumina in momentul acesta?

– Da, ma inconjoara chiar acum.

– Si ai mai vazut-o pana azi?

– Nu.

– Si cum ai stiut ca e ea?

– Pentru ca…am simtit ca asta trebuie sa fie ceea ce mi-am imaginat cand mi-ati povestit despre ea.

– Vezi? Totul e sa SIMTI…Hai! La drum! Ai multe de aflat: flori, iarba…Si cerul de primit in tine. Si un curcubeu de descoperit.

– Va multumesc…

-Nu imi multumi mie. Eu…doar s-a intamplat sa fiu in calea ta…Dar acum, trebuie sa continui singur. Si nu uita, nu te lasa ademenit de mirosul de cascaval! Stai sub cer! ma sfatui domnul cartita cu o stralucire in privire pe care nu o au nici macar cei care vad.

Iar eu, ma indepartez si incep sa-mi insir pas cu pas ceea ce va urma sa fie DRUMUL MEU.

Anunțuri

15 comentarii (+add yours?)

  1. SkyRain
    Oct 04, 2008 @ 01:13:24

    Of, şoricel teleghidat, nu există fericire…

  2. Diana
    Oct 04, 2008 @ 11:47:05

    Skyrain? :-W Cum poti sa zici ca nu exista fericire…? uoof, vad ca esti foarte pesimist…tocmai tu, care candva ai zis hotarat ca o sa atingi macul! pai cand atingi macul, ce crezi ca simti? e?
    sa nu te mai aud ca mai zici asa ceva! 😛 si o mai spui si public, sa li se infiga in cap si altora ideea asta care e ucigatoare pentru cine nu e inca bine construit interior.
    ce ma fac eu cu voi? 🙂 mai am muuult de lucru se pare.

  3. Ionut
    Oct 04, 2008 @ 13:39:51

    Superb finalul! :w00t: 😛

  4. cautare
    Oct 04, 2008 @ 15:37:03

    Ai talent… continua sa scrii ca o faci bine. :*

  5. octav
    Oct 04, 2008 @ 17:36:43

  6. Diana
    Oct 04, 2008 @ 17:41:49

    :)) ce tare, octav. asa o fi patit vreunul din fratii lui micky 😀 saracul…tot acolo ajungem. nu va lasati ademeniti de cascava! 🙂

  7. Aniri
    Oct 04, 2008 @ 19:42:13

    he he … 😀 super tare, genial si comic:D Da vreau continuarea ;)) Sper ca va exista :-S ca io nu cred ca au murit paritnii lui.. Cre c-o sa-i dea o mama de bataie c-a iesit la suprafata fara acordul lor.. ;))

  8. dorel
    Oct 05, 2008 @ 21:13:29

    ..ce sa mai zic…foarte tare..e superb..scrii superb si cred ca o sa ai mare succes daca te tii de asta..si sa stii ca soricelul asta poate o sa-ti poarte noroc…;)

  9. MISHU
    Oct 07, 2008 @ 22:09:52

    Micky mai Micky….mie imi plac soriceii foarte mult dar pe tine nu te voi manca …dar ai putea macar sa-l chemi afara putin pe Bob cartita aceea ..delicioasa.Diana am venit acasa ..dar fara bisturiu da?

  10. Diana
    Oct 07, 2008 @ 22:41:25

    MISHU, nu stiu al cui mishu esti tu…dar al meu nu. Mishu meu are ochii albastri si e bej cu negru,deci un siamez…imi pare rau pentru tine, dar nu ai nimerit unde trebuia. 😛 mai bine mananca tu niste cascaval si lasa cartita in pace. 🙂

  11. MISHU
    Oct 07, 2008 @ 22:55:58

    …imi pare rau …Diana …chiar nu ma recunosti ?…pai asa arata un siamez care petrece o luna cu bagabontii din mahala..iar dungile de pe fata …m-am angajat la graniceri…. stii tu …camuflaj…iar lentilele mele de contact sunt de firma ..daca te-am pacalit pana si pe tine…..daca vrei sa nu pateasca nimic cartita trebuie …sa citesc continuarea povestii 🙂

  12. Diana
    Oct 07, 2008 @ 22:59:21

    nu, nu te recunosc…si oricum, nu as vrea o pisica asa de artificiala, cu dungi facute si lentile…si ma rog, mai stiu eu ce…
    povestea nu are continuare.

  13. MISHU
    Oct 07, 2008 @ 23:10:15

    ajutooor…. protectia animalelor…..Diana mi-a rupt oasele…ma Diana da tu cand dai ,dai, nu te joci! 🙂

  14. Diana
    Oct 07, 2008 @ 23:20:52

    sorry, dar nu stiu ce te-a lovit…eu nu dau in animale, le iubesc. fugi repede la urgente cu coastele alea…:P

  15. Elsa
    Oct 09, 2008 @ 19:44:01

    MISHU a luat-o razna :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: