More than meets the eye

il vezi?

A fost odata (dar nu chiar odata…mai recent,asa, in zilele noastre) ca niciodata ( dar nu chiar niciodata, caci nu se stie daca mai sunt si altii asa ca el…asa ca nu pot spune “ca niciodata” cu mana pe inima)…un omulet transparent.

Hm…cum sa va descriu eu un omulet care nu se vede?

As spune pentru inceput ca este foarte frumos. Pentru ca prin el si in el poti vedea lumea in culorile sale cele mai intense. Caci lumea, filtrata printr-un suflet pur, e de o mie de ori mai minunata. Si frumusetea lui vine din stralucirea sufletului. Un suflet care nu are granite in acel trup de sticla. Si daca stii ca el, omuletul, e acolo,in fata ta, cand astepti la un semafor sa traversezi, poti sa vezi in aer niste particule stralucind in lumina calda a soarelui din zori. El e. Straluceste magic undeva in multime cand tu te indrepti grabit catre o destinatie. Si daca l-ai vazut…fara sa stii…zambesti si in jurul inimii simti cald.

Acest omulet nu a fost dintotdeauna asa. Transparent. El a ales sa fie. Pentru ca astfel, oricine il va intalni, chiar daca nu va stii ca e acolo, si ca e om, sa poata privi altfel lumea, viata, iubirea. A ales sa isi schimbe infatisarea de dragul oamenilor pe care ii iubea enorm, chiar si cu riscul ca atunci cand o va gasi, fata visurilor sale sa treaca pe langa el, pentru ca nu il va vedea…Dar e un risc mic…Caci el isi spunea ca fata aceea va stii sa vada. „Ma va vedea chiar si fara trup, pentru ca ea va fi suflet, si tot sufletul meu o va atrage….” Cine stie cat va avea el de asteptat pana cand ochii sufletului ei il vor zari?

Si cum spuneam, el alesese sa fie asa. Caci nu vroia ca oamenii sa se limiteze in a-l cunoaste pe el fizic…asa poate ca mai repede l-ar fi ocolit si ignorat. Si el nu ar fi putut sa ii atinga inauntru, caci oamenii evita sa se uite unii la altii pe strada. Si se uita in gol. Unde, in gol e de fapt el. Si privind asa, „in gol”, cine stie, un baiat trist sau o fata plictisita isi vor spune intr-o zi: „ Hei, parca ieri nu era asa de frumos pe strada asta…Ia uite, ce floricele vesele o marginesc…” „Ia uite frunzele de pe jos ce minunate sunt…” „Ia uite ce aroma de trecut are cladirea asta parasita…” sau „Hmm…ce aura luminoasa are baiatul de pe partea cealalta a drumului…” sau „Ce frumoasa este fata aceea incruntata”…Prin trupul lui, ceilalti ar fi descoperit o frumusete magica a lumii, a oamenilor, pe care au uitat sa o citeasca si sa o aprecieze…sau despre care au incetat sa mai creada ca exista.

Si redeschizandu-le ochii si sufletele, omuletul transparent le va starni pofta de viata si acestia vor continua sa vada si restul minunilor din drumul lor…

Un singur lucru isi dorise el sa pastreze vizibil. Pantofii. Pantofii lui maro. Cand Marele Vrajitor acceptase sa il preschimbe din baiat cu piele de culoarea frunzelor de plop uscate, ochi caprui si parul brun, in om ca sticla, a avut dreptul sa pastreze un singur lucru vizibil.

Ai ales? Il intrebase Marele Vrajitor.

Da…Nu sunt asa sigur daca e o idee buna, dar…Am ales.

Ce pastrezi?

Pantofii.

Pantofii? De ce? Argumenteaza. Ii zise cu suierat de vant Vrajitorul.

Da. Pantofii. Pentru ca vreau ca si oamenii care merg cu fruntea plecata sa ma vada si sa isi ridice capul ca sa cerceteze cine merge in ei. Si atunci sa vada prin mine. Cred ca asta e o solutie foarte buna ca sa le atrag privirea acolo unde conteaza. As fi pastrat inima mea vizibila, ca fata care ma va iubi sa mi-o poata vedea candva…Dar…ar fi fost de groaza sa merg pe strazi si oamenii sa vada o inima pulsand plutind in aer…

Asadar, pantofii…Esti sigur?

Da.

Si atunci, Marele Vrajitor sufla vant peste el si il facu…om transparent…cu pantofi. Si desi era transparent, il puteai atinge si simti, caci trup inca avea, forma si caldura…

Omuletul transparent umbla si zi si noapte pe strazi ca sa intalneasca cat mai multi oameni si sa le deschida ochii. Si tare se mai bucura cand chipul cuiva se preschimba privind in directia lui. Si plictiseala, raceala, apatia, incruntarea, tristetea, deveneau mirare, zambet, minunare, visare, sclipire in ochi, bucurie…

Isi amintea de fiecare om in parte pentru care existenta lui provocase un zambet. Erau sute de mii, dar el nu se oprea aici. Vroia sa fie miliarde. Si asa calatorea prin toate orasele, toate tarile, toata lumea. Daca ar fi aflat ca este viata si pe alte planete s-ar fi dus si acolo.

Ziua mergea, caci tare ii placea sa colinde lumea…si noaptea se mai oprea sa se odihneasca si dormea in copaci, pentru ca oamenii sa observe, plimbandu-se, luna, stelele, maretia universului…Insa nu dormea mult, ci doar cat sa aiba acel vis. Visul lui de iubire. Cu fata aceea care va sti sa priveasca si sa simta. Ii era de ajuns sa viseze asta o secunda, ca se umplea de speranta cat pentru o viata.

Si tot mergea, si tot cutreiera…Si lumea il vedea, desi el era invizibil. De fapt, intelegeti voi, nu pe el in vedea, ci prin el privea…ceea ce altfel nu ar fi zarit.

Si unii se ciocneau de el, sau ii vedeau pantofii mergand singuri si incepeau sa se gandeasca daca nu exista oare si o alta fata nevazuta a lumii asteia…Si uite asa, incepeau sa mediteze asupra unor lucruri mai presus de existenta comuna, vizibila, de rutina a oamenilor…Astfel, ajungeau sa redescopere in ei adevaruri mari si sa isi dea seama ca alte valori sunt mai importante decat cele dupa care se ghidasera in societate pana atunci. Si schimbarea in bine devenea iminenta, si se producea apoi treptat.

Omuletul transparent putea doar sa banuiasca aceste schimbari care se produceau in oamenii care il intalneau… Pentru ca pe multi dintre ei nu-i mai vedea niciodata. Si asa visa uneori ca peste ani, cand munca lui va fi aproape de desavarsire, lumea va fi o biluta albastra plina de oameni fericiti, vii, iubitori, intelepti…cu ochii deschisi.

Intr-o zi, statea pe malul unui lac. Si privind doua lebede care formau o inimioara cu gaturile lor arcuite armonios, se gandea ce minunat e ca ele sunt suflete pereche pe viata.

Se asezase acolo ca sa atraga atentia celor care se plimbau prin parc asupra fapturilor albe de basm. Si putea sa stea foarte aproape de cele doua lebede caci ele nu il vedeau.

Pot sa ma asez si eu langa tine? Se auzi un glas.

Se uita deasupra lui si in lumina soarelui se ivise o fata cu parul castaniu si zambet ca o raza rupta din soare.

Privi in jurul lui mirat, daca nu cumva era o alta persoana careia i se adresase fata. Dar dupa ce isi roti privirea, se uita din nou la ea si ea ii zambea, asteptand un raspuns.

El isi intinse mainile, le privi: era inca transparent. Si ii raspunse:

Da…te rog…ia loc alaturi.

Fata se puse langa el si ii zambi in continuare. El, uimit, nu mai avea cuvinte. Asa ca o privea cum nu mai privise pe nimeni vreodata…ca pe o creatura magica. Apoi o intreba:

Ma vezi?

Ea rase.

Da…te vad.

Pai…cum? Ca eu sunt….aa…

Transparent?

Da.

Tocmai de aia de vad. Ca esti transparent.

Cum asa?

Te vad pe TINE. Daca nu erai transparent, as fi vazut un baiat oarecare stand aici si nu m-as fi apropiat.

M-ai zarit usor? Poate ca imi pierd harul…

Nu…eu de obicei privesc natura foarte atenta, o admir, o savurez, o imortalizez in sufletul meu…Si locul acesta, unde stai tu, mi-a atras atentia prin stralucirea din aer mai intai. M-am concentrat apoi si imediat am vazut ca tu straluceai.

Ooo…asta nu mi s-a mai intamplat de cand sunt transparent…Sa se uite cineva la mine si sa stie ca sunt aici…

Ea ii zambi.

Si tu, cine esti?

Eu sunt o fata transparenta.

Tu? Pai te vad!

Aham…Asa cum te vad si eu pe tine…pentru ca te simt.

Tu chiar esti transparenta? Intreba el mirat.

Da…uite…zise ea si se apropie de lebede usor. O mangaie pe una din ele si aceasta nu tresari pana nu simti greutatea palmei pe capul ei.

…Chiar esti…Si cum ai ajuns asa?

Pai…Marele Vrajitor m-a transformat, cum altfel se putea?

Il cunosti?

Da…l-am gasit intr-o zi cand stateam singura in salcia unde ma urc de obicei.

Si eu tot intr-un copac l-am cunoscut. Si ce ti-ai dorit?

Sa fiu transparenta ca oamenii sa nu mai vada doar frumusetea mea exterioara si sa se opreasca la ea. Ci sa vada sufletul din mine. Privind prin mine, sa descopere adevaruri.

He he…cam asa ceva am vrut si eu…Tu ce ai pastrat?

A fost greu…dar am pastrat stralucirea din ochii mei. Oricine ma vede, vede de fapt doua scantei plutind. Si scanteile astea, se oglindesc in ochii celor care le vad si ii lumineaza. Le redau lumina din privire astfel. Dar ei nu stiu…Cred ca sunt licurici. Licurici care ii fac brusc sa creada in basme si sa fie veseli…iar cand esti vesel si crezi in basme, iubirea si speranta se strecoara in sufletul tau si se cuibaresc acolo…

Hm…ce frumos…asa e…

Si mi-am mai dorit ceva, zise ea si ochii ii sclipira mai tare.

Puteai sa iti mai pui o dorinta?

Da…

Eu n-am stiut…

Poate pentru ca nu ti-ai dorit destul de mult o alta dorinta, ii zise ea…

Si ce ti-ai dorit?

Pai…am vrut ca atunci cand il voi gasi pe El, El sa ma vada si sa nu treaca pe langa mine si eu sa il vad pe El.

Hm…buna dorinta. Si crezi ca functioneaza?

Ea rase.

Pai nu stiu…sa vedem, zise ea apropiindu-se de el si sarutandu-l usor, ireal…

El se facu deodata rosu cu totul si nu mai fu transparent. Iar ea, deveni la randul ei la fel de rosie.

Ce-i asta? Zise el cu glasul tremurand de emotie.

E efectul dorintei mele. Nu-ti face griji, trece la urmatorul sarut.

Si il saruta din nou. Si iar si iar si iar si iar si iar…

Iar oamenii care se plimbau in jur si se uitau spre lac vedeau cum o lumina rosie palpaia inaintea celor doua lebede. Si se gandeau ca e doar lumina soarelui ce apunea, filtrata prin frunzisul ruginiu.

De fapt…era iubire.

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. anca_V
    Oct 21, 2008 @ 15:46:16

    o poveste minunata, mi-a placut foarte mult…sper sa nu te paraseasca niciodata inspiratia 😉

  2. dreamingjewel
    Oct 21, 2008 @ 23:08:07

    Este fioros de frumos, altă descriere nu găsesc!

  3. Alinna
    Oct 22, 2008 @ 14:00:52

    Eu l-am vazut, de multe ori. Uneori chiar zilnic. Sau poate ca erau amandoi, intr-o zi el, in alta ea. Si uneori s-a oprit in fata mea si a stat mai mult, ca sa vad bine. Crezi ca daca-mi doresc eu tare, tare pot sa-i rog sa se duca undeva? Sau sa ma urmeze intr-o zi?
    btw…e fix 😀

  4. cristinutza
    Oct 23, 2008 @ 10:52:14

    foarte frumoasa povestea am citit-o pe toata si am ramas placut surprinsa ca verisoara mea scrie asemenea povestioare minunate!te pupik si la cat mai multe povesti minunate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: