Impreuna, dar straini

Sta pe o banca in Cismigiu. Cu fata catre lac. Si bate iritata dintr-un picior. Mainile si le-a impletit la piept si are o privire care arunca fulgere. Se pare ca fata asta asteapta pe cineva. Cineva care intarzie.

Un baiat vine spre ea si se aseaza. Ea il masoara incruntata si apoi incepe un dialog intre ei:

Ai intarziat!

Ce faci?

Nici macar nu-ti ceri scuze!

Stai de mult aici?

Nici nu iti pasa, asa-i?

Eu am fost blocat in traffic.

Bine ca sunt eu proasta si astept.

De ce te uiti asa la mine?

Vii cu mainile in buzunare si pe deasupra mai si ai tupeul sa zambesti.

Te-a suparat cineva?

Cum poti fi atat de nesimtit?

M-am saturat sa ma privesti asa mereu. Tu nici nu ma iubesti…

O scuza ar fi de ajuns. Ca am inghetat de frig aici…

M-am saturat sa fiu eu perna in care tu lovesti de cate ori ai nervi.

M-am saturat sa fiu eu cea care lasa mereu de la ea.

Daca tin la tine nu inseamna ca accept orice, sunt si eu om! Ce vina am eu ca a trebuit sa schimb 2 autobuze si au venit greu? Vrei sa zbor doar de dragul tau?

Daca m-ai iubi, te-ai grabi. Dar nu, tu ma lasi singura in parcul asta…

E nevoie sa fac o singura greseluta si esti gata sa ma executi! De ce cand te supar, brusc devin mai rau ca un aurolac pe care l-ai scuipa si nu ma mai recunosti? Si mai si sustii ca tii la mine!

Ce era sa fac? Sa ma plimb de nebuna?

Iubirea inseamna toleranta, iertare, rabdare…Ai auzit de ele?

Putin respect as vrea. Doar atat! Daca tii totusi catusi de putin la mine…

Esti rece ca o stanca uneori! Dar ce! Ha!Si stanca e mai calda decat tine! Te simt straina.

M-am convins eu cat de dor iti e de mine.

Ma doare ca te porti asa…

Cum de am ajuns noi doi impreuna?

Uite cum ma privesti! Ma urasti?

Nu-mi vine sa cred unde s-a ajuns! Intalnirile astea sunt de datorie? Sau cum?

As vrea sa ne intalnim macar o data si sa fii blanda si sa-mi spui numai vorbe frumoase si sa nu ma scoti din sarite!

Nici nu ma mai simt bine cand ne vedem. Te simt absent. Dezinteresat.

De ce trebuie sa iti versi necazurile pe mine? Eu nu-ti fac asta tie. Din contra, supararile mele dispar cand te vad…

Dupa ce ca sunt eu suparata, ma mai superi si tu si ajung sa fierb ca o oala in clocot! Uh!

Eu nu mai suport!

Mi-a ajuns!

Sunt singur in relatia asta!

De ce sa trag eu pentru amandoi?

Esti rea!

Cat de indiferent esti! Macar scoate-ti castile alea din urechi! Ii zise ea tragandu-i castile cu o smucitura.

A, da? De ce nu ti le scoti si tu?? Zise el tragandu-i-le si ei simultan pe ambele.

Uof, Doamne! Ce nesuferit poti fi!

Si tu ce ipocrita!

S-a terminat!

S-a terminat, da!

O sa-ti para rau!

Ba tie o sa iti para!

Si urlandu-si cu furie „Adio!”, o luara in sensuri opuse.

Da, acum hai sa dam vina pe castile cu muzica din urechi, nu?

Si fara ele, tot asta si-ar fi spus. Pentru ca problema exista deja intre ei, si pentru ca desi nu s-au auzit, s-a vazut totul in privirile lor scanteind.

Unii comunica asa si fara casti in urechi. Vorbesc, dar nu asculta. Si intr-o zi, o iau, inevitabil, pe drumuri diferite…Si banca ramane goala.

„Suntem doar doi straini…Care nu-si mai vorbesc…Printre atatia spini…Cum sa iti spun „te iubesc”?”

Anunțuri

31 comentarii (+add yours?)

  1. Adrian Manolache
    Noi 10, 2008 @ 18:48:20

    fain blogul..te-am adaugat si la blogroll..sa mai trec peaci;)
    have a nice day!

  2. Elsa
    Noi 10, 2008 @ 21:45:52

    Imi pare foarte cunoscut dialogul…Mi-as dori ca toata lumea sa inteleaga cat de mult conteaza lucrurile mici (punctualitatea cand ai o intalnire, de exemplu).

  3. Diana
    Noi 10, 2008 @ 22:06:39

    @adrian: multumesc, ma bucur ca iti face placere sa „poposesti” pe aici :). te mai astept. o sa trec si eu pe la tine pe blog. have a nice day you too! 😀

    @elsa: da, cat conteaza lucrurile mici, care pana la urma se aduna. oricum, aici lipsa lui de punctualitate nu e problema (si de altfel e si justificata) dar e scanteia care aprinde bomba pentru ca in ei zaceau neintelegeri si frustrari mai vechi. care nu s-ar fi cumulat daca discutau din timp si isi spuneau nemultumirile deschis. asa ca mai important e cat conteaza comunicarea continua, si ascultatul, nu doar vorbitul. ca una e sa vorbesti si sa auzi, si alta e sa comunici si sa asculti. 😀

  4. Elsa
    Noi 10, 2008 @ 22:10:11

    Ca bine zici! Uite de asta te iubesc eu 🙂

  5. Diana
    Noi 10, 2008 @ 22:12:18

    elsa, m-am lusinat toata 😀 ma ubeti 😀 yuhu! 😀 declalatie publica…si eu te ubek buh! >:D<

  6. Bogdan Grigore
    Noi 11, 2008 @ 01:11:35

    se zice ca punctualitatea este un hot care fura timpul …
    oricum scrii frumos..

  7. Bogdan Grigore
    Noi 11, 2008 @ 01:18:07

    te-am adaugat la blogroll

  8. simplulgand
    Noi 11, 2008 @ 10:54:36

    daca o persoana nu este punctuala, mai devreme sau mai tarziu va dezamagi puternic!Totul este despre caracter!
    Bravos Diana, numai bine!

  9. Diana
    Noi 11, 2008 @ 12:41:41

    va grabiti sa vedeti numai lipsa de punctualitate a baiatului! nu, nu asta e problema! eu chiar personal nu pun pret pe punctualitate. fata din text face asta, dar ea tocmai! greseste ca se supara asa tare din lucruri marunte si izbucneste. problema adevarata pe care o subliniez aici este lipsa de comunicare in timp, care face ca maruntisurile sa para mai mult decat sunt, pentru ca exista tensiuni nerezolvate. deci ideea e:COMUNICARE! incercati sa vedeti dincolo de suprafata textului, dincolo de cuvinte 🙂

  10. Diana
    Noi 11, 2008 @ 12:44:57

    @simplulgand: multumesc. numai bine si tie! 🙂

  11. Diana
    Noi 11, 2008 @ 12:46:47

    @Bogdan: multumesc 😀 te adaug si eu, imi place blogul tau 🙂

  12. Diana
    Noi 13, 2008 @ 17:08:38

    Si cand dupa 8 ani ai discutia asta… iti vine sa mori ca nu ai luat decizia la inceput in parc…

  13. Claudiu Constantin
    Noi 14, 2008 @ 00:45:59

    Povesti ca astea cred ca sunt in fiecare zi in fiecare parc 🙂 Oamenii nu se mai respecta azi nici macar intr-o relatie, sentimentele sunt acoperite de praf, iar vraja dispare lasand loc plictisului si banalului. Imi place cum scrii, ai un link la mine 😉 .Numai bine!

  14. mishu
    Noi 16, 2008 @ 23:36:03

    spui :„Suntem doar doi straini…Care nu-si mai vorbesc…Printre atatia spini…Cum sa iti spun „te iubesc”?”
    solutie: mergi la el ii carpesti 2 perechi de palme si ii spui „Te iubesc!” daca se uita la tine buimacit ii mai carpesti 2 perechi de palme si il saruti …dupa care ii spui ;”Ne despartim!”
    ei ce parere ai de solutia mea?

  15. beheader69
    Noi 17, 2008 @ 03:22:03

    frumos…numai ca poza nu e a unei banci din cismigiu

  16. Diana
    Noi 17, 2008 @ 10:23:42

    @mishu: nup, nu dau nimanui nici o palma…no good ideea. 😛

    @beheader: ssshhtt! mai, lasa, ce conteaza?:)) repede tu, ca stii ca nu e din cismigiu. :)) eh, n-am avut poza cu banca din cismigiu…:P

  17. notopic1
    Dec 01, 2008 @ 22:49:58

    Diana spui ca problema cea mai mare nu e punctualitatea…
    Asa e…ai dreptate…punctualitatea e ultima problema a celor doi.
    Insa nu stiu daca tocmai ” Comunicarea ” e problema cea mai mare.
    In primul rand…un lucru e cert : cei doi nu se cunosc de o saptamana…o luna..o jumatate de an. Nu!!
    Eu ii vad ca fiind doi studenti…el anul II la Politehnica ( mai are 2 restante creditate ramase din anul I pe cap… una la Analiza Matematica si cealalta la Ingineria Materialelor…ca profu’ e un tip putin nebun care pica fara sa tina cont de ceea ce ai scris) iar ea primul an la ASE …cu frica primei sesiuni apasand puternic pe umerii ei… Se cunosc de 3-4 ani si de vreo 2 sunt impreuna. Primul an a fost mai greu…se vedeau doar in week-end (cand ajungea el acasa de la facultate). Greu dar frumos… iubire sincera… nevoie de celalalt…dor…
    Apoi ea l-a urmat in Bucuresti… dupa o luna si-au gasit o garsoniera cu chirie si s-au mutat impreuna scapand astfel de lipsa de intimitate din camin.
    Acum se intalnesc in parc…el vine de la scoala iar ea de acasa. Au hotarat sa se vada aici pentru a merge la cumparaturi in Carfour impreuna…au multe de luat…d-ale casei cum se zice…
    El intarzie… nu-i vina lui insa de la o vreme orice lucru… oricat de mic… a devenit un adevarat fitil…
    De ce? Pentru ca in astia 2 ani au aparut multe probleme. A aparut in primul rand MONOTONIA… s-au obisnuit unul cu celalalt prea mult… el vrea un meci si o bere cu colegii de la facultate…nu o seara cu un film romantic vazut impreuna….ea vrea o zi de shoping cu colegele…nu o plimbare cu el de mana in Mall Orhideea.
    A mai aparut si PLICTISEALA… prea se intampla aceleasi lucruri zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna… Ceasul suna la ora X…ea prima in baie…apoi el…apoi plecarea la scoala…venirea acasa…pranzul…cina…un film…si somn…maine iar…
    In mintea fiecaruia s-a instalat ideea cum ca celalalt e mereu acolo…e azi…o sa fie si maine…si poimaine…indiferent de cum s-ar purta cu el… Pe el l-a enervat proful de mate…vine acasa si se razbuna pe ea…
    De ce nu…mai mult ca sigur… nici sexul nu mai e cum era odata… plictisul instalat intre ei de la o vreme isi lasa amprenta si in pat…
    Si inca alte cateva probleme…
    Desigur…COMUNICAREA nu mai exista… Pana azi…cand el intarzie si…dupa multa vreme …amandoi isi scot castile…unul altuia…. e incredibil de expresiva imaginea in care amandoi isi trag cu nervi castile din urechi. Si poate azi nu spun ce trebuie spus…sau nu spun asa cum trebuie…poate azi gresesc amandoi…dar….un lucru e clar : AZI VORBESC IAR… AZI SE AUD IAR DUPA MULTA VREME!!
    Acum…depinde de ce mai e intre ei…
    Daca iubirea inca a mai ramas…si doar a fost ingropata de cotidian…atunci maine se vor suna si-si vor spune mai multe…altfel…si poate o vor lua de la capat invatand din acest „Adio” ….daca nu…atunci poate ca-i mai bine asa…

  18. Cristina
    Dec 02, 2008 @ 15:57:45

    Cate dintre cupluri nu stiti dupa modelu’ asta? Mai tineri sau mai batrani? Solutia la asa ceva e ori monogamia in serie, repeti scenariul asta pana il inveti pe dinafara, sau evadezi din cotidian. Lucru pe care nu-l poti face mereu. Pentru ca vrem nu vrem traim in lumea reala cu griji cotidiene cat se poate de reale. Si pana si Fat-Frumos mai trebuie sa-si duca la tesalat calu’ si alte treburi pe care le fac fetiifrumosi. Eu cred ca trebuie sa gasesti in propria persoana taria de a accepta realitatea asa cum este ea, fara a te consola si de a incerca sa faci din celalalt un partener. Sa-l faci sa fie partas la tot ce se intampla in viata ta. Sau macar sa-i aduci la cunostinta. Sa te joci cu el. Si sa-l faci sa viseze. Macar un pic.

  19. Diana
    Dec 02, 2008 @ 16:58:19

    @notopic…da, poate fi o varianta si asta pe care o expui tu…dar sunt multe variante…eu vorbesc despre iubire adevarata, si atunci cand e vorba de IUBIRE, doi oameni trec impreuna peste orice…jobul, stresul, facturile, chiria, neajunsurile sunt doar mici gadilaturi in talpa…nu cutremure care sa zguduie un sentiment…eu nu pricep asa. nu m-as certa niciodata cu cel pe care il iubesc din cauza banilor. e o prostie enorma. si asa ar trebui sa gandeasca toti. de fapt, asta e si scopul toturor lucrurilor pentru care platesti un pret in
    bani, sa te departeze de spiritualitate, sa te faca dependent de material…

    @ cristina: gandesti foarte gresit. daca o tii asa in continuare, s-ar putea sa nu fii fericita niciodata…poate doar sa te minti ca esti. da, asa e, sunt multe cupluri asa. dar asta nu inseamna ca asa e normal. aici nu se aplica regula majoritatii care castiga. e trist ca se intampla ca multe cupluri sa se lase subjugate de „grijile cotidiene”, si sa lase intre ele sa intervina problemele unei existente materiale. daca asta creeaza distanta si probleme de comunicare intre doi oameni care formeaza un cuplu, atunci ei nu se iubesc. ci convietuiesc. pentru ca e o mare diferenta intre a se iubi in forma puternica, pura, si a convietui in acceptare, cum spui tu „sa-l faci pe celalalt partas la ce se intampla in viata ta”. ca sa fii fericit, ca sa cunosti implinirea si sa te umpli de iubire care sa te faca mai bun…trebuie sa fi unul cu celalat….sa existe armonie spirituala…si visele celor doi sa se intalneasca si sa se impleteasca in nasterea propriei lor realitati. nu trebuie se existe individualitate intre doi oameni care se iubesc cu adevarat. trebuie sa fie uniune si armonie. grijile cotidiene sunt nimicuri atunci cand iubesti. aproape ca se rezolva de la sine…si chiar daca nu se rezolva, asta nu zdruncina cu nimic iubirea, ci din contra, o dovedeste. si cum spuneam, comunicarea e importanta. pentru ca cei doi sa se cunoasca in adancimea sufletelor lor si sa se inteleaga perfect…
    mi s-a dat exemplul cu cei care stau o viata intreaga casatoriti si nu stiu nici dupa 20 de ani pe cine au alaturi. si? asta e un exemplu relevant? nu! este unul trist. acei oameni nu au stiut sa comunice, au trait separat si spun sigur ca nu s-au iubit reciproc. pentru ca daca se iubeau reciproc cu adevarat s-ar fi stiut unul pe celalalt ca pe sine insusi si ar fi crescut si s-ar fi schimbat impreuna, oglindindu-se unul in celalalt, nu separat, pastrandu-si intimitatea personala.
    oamenii se resemneaza prea usor. accepta prea usor. aleg mereu ce e simplu de facut, nu ceea ce e mai bine pentru ei si pentru altii. se mint ca le e bine asa cum sunt, pentru ca ar fi prea complicat sa se ridice in momentul urmator si sa schimbe totul. e o lume de fricosi. si de egoisti. si de orbi. si eu, ca am fost asa, si acum nu mai sunt, sufar mai tare. si doare mai tare sa stii, sa iti doresti, sa mergi mereu inainte, dar sufletul e mult mai plin. cum puteti sa muriti in fiecare zi cate putin si sa nu va pese?

  20. Cristina
    Dec 02, 2008 @ 17:55:57

    Cred ca m-am exprimat eu gresit. Nu am zis ca asa e normal. Si dragostea e ceva normal? Eu vad dragostea ce pe ceva ireal de sublim, oricum numai normal nu. Problema e ca nu putem trai toti ca fata din padure. Goi. Decat in momentul in care gasim pe cineva care sa o faca impreuna cu noi. Dar acel cineva e om si el. Si am ceva sa intreb? Lucru care ma apasa. In momentul in care il gasesti pe El nu tinzi sa te departezi de tot? Pana la urma iti iubesti si prietenii si familia, asa cum sunt si cu defecte si cu toane. Eu asa percep. In momentul in care esti plin de dragoste si fericit, vrei sa fii doar cu persoana aceea. Imi pare rau daca insist, doar ca poate e greu pentru cineva ca mine sa inteleaga dragostea cu mintea. De cele mai multe ori cred ca am suferit si din cauza mea, pentru ca am fost superficiala. Si n-as vrea sa mai pierd inca o persoana pentru ca nu am avut rabdarea sa ascult si sa-nteleg. Mi-e teama ca din dorinta de a cauta ceva perfect si din egoism sa alung pe cineva imperfect care chiar incearca. Inca o data imi pare rau daca m-am facut gresit inteleasa.

  21. Cristina
    Dec 02, 2008 @ 17:57:39

    Si inca ceva, Diana. Tu ai gasit acea iubire?

  22. Diana
    Dec 02, 2008 @ 18:15:24

    @cristina:imi pare si mie rau daca te-am inteles gresit…asa e, nu e normal. bine ca suntem de acord. 🙂 nu, dragostea nu e in zilele noastre ceva normal, pentru ca e rara. dar ar trebui sa fie. sa aiba toti parte de ea, in forma ei cea mai pura, si atunci chiar ca s-ar schimba lumea.
    ba putem trai toti ca fata din padure. adica iubindu-ne si acceptandu-ne asa cum suntem.si asta nu inseamna neaparat sa si ramanem asa cum suntem cum suntem. sa ne acceptam inseamna sa ne vedem si greselile si defectele si sa ne iubim inseamna sa ne dorim sa fim mai buni ca sa ne fie bine. pentru ca uneori trebuie sa lupti sa te cladesti asa cum ai vrea sa fii (spiritual ma refer) si apoi sa fii mandru de tine. toata viata noatra e o calatorie in care tu te construiesti ca pe o casa, pana cand ajungi sa poti locui tu in tine fara sa te ploua.
    nu trebuie sa ai pe Acel Cineva Special langa tine ca sa fii ca fata aceea. ci trebui sa fii ca ea mai intai pentru a te dezvolta destul de inteleapta, puternica si emotionala ca sa il recunosti si sa il pastrezi pe El cand il gasesti. daca esti inca „in constructie” si nu esti sigura pe tine atunci cand il intalnesti poate ca mahnita de luptele tale interioare si de nevoile tale pe care doar tu ti le poti satisface, nu il vei recunoaste. si chiar de l-ai recunoaste, il vei face si pe el sa sufere daca tu nu esti completa si in tine inca se dau lupte.
    deci, fii procesul tau de armonie cu tine insati trebuie sa inceapa dinainte.
    si cand esti plin de draqgoste si ferici, e normal sa vrei sa petreci cat mai mult timp cu El. dar nu neaparat sa va izolati. ci sa mergeti in lume si sa stati in mijlocul altora si sa le aratati si lor ca iubirea exista si ca fericirea e molipsitoare…si nu te departezi de tot. trebuie sa imparti totul, bucuria ta, ca sa fie si mai mare…daca te departezi de tot, rude, familie, prieteni, o tristete si un dor de ei te va nemultumi la un momentdat si vei da vina pe iubirea ta…ca ei pot interveni si influenta relatia e alta parte…aici depinde de comunicarea ta cu ei, de cat de bine poti sa le arati si sa ii faci sa inteleaga ca relatia ta cu El e puternica si ca asta iti doresti cu adevarat. si ei, pentru ca tin la tine, daca vad ca tu stii cu adevarat ce vrei si esti matura si constienta, te vor intelege si te vor sustine.
    da oricui o sansa. dar tine cont de ceea ce iti doresti tu. nu face compromisuri. daca tu nu simti cand te tine de mana ca e El, atunci nu e El. langa EL trebuie sa te simti ca si cum esti „acasa”. nu iti fie teama sa mergi mai departe. cauta. o despartire de cineva care nu a fost El e mai usoara decat sa iti traiesti viata alaturi de cineva care nu e El si sa iti pierzi sansa sa il gasesti. mergi inainte pana cand vei stii din toata inima ta, mai presus de tine ca e El.

    eu, nu am gasit-o inca…dar cred in ea…si o s-o gasesc. un lucru e sigur: nu renunt. nu ma opresc la oricine daca nu simt ca e El. ar insemna sa il tradez pe El.

  23. notopic1
    Dec 03, 2008 @ 00:54:03

    Ce fete guralive!! :))

    @Diana : „eu vorbesc despre iubire adevarata, si atunci cand e vorba de IUBIRE, doi oameni trec impreuna peste orice…jobul, stresul, facturile, chiria, neajunsurile sunt doar mici gadilaturi in talpa…nu cutremure care sa zguduie un sentiment…”
    Nu te contrazic..ba din contra!! Sustin afirmatia ta!! Asa e…toate astea sunt mici gadilaturi in talpa…luate separat. Dar luate per total?! O gadilatura…inca una…si inca una…si tot asa..se strand si iese cutremurul pana la urma…
    Atunci…cand cutremurul apare ( si sa nu crezi ca in relatia cu El / Ea nu apare…apare si atunci…apare ca e normal… O relatie normala fara dragoste, sex si cearta nu exista!! )…conteaza iubirea dintre cei doi. Daca ea e …e aia adevarata… e aia unica…atunci cutremurul vine…trece…trec si replicile…si apoi cei doi se apuca si recladesc… daca iubirea nu e…sau nu mai e pentru ca a fost una trecatoare…atunci cutremurul vine…face praf tot si ii striveste si pe ei sub daramaturi…
    Eu am inteles despre ce fel de dragoste vorbesti tu…in comentarii. Dar esti sigura ca si dragostea dintre cei 2… dragostea din textul tau…e dragostea unica?! D’asta am zis eu ca nu vad comunicarea ca fiind unica si cea mai mare problema a celor doua personaje….

    –––––––––––––––––-
    Hai ca daca mai comentez pt fiecare in parte iar scriu o juma de ora. Mai bine zic ce am de zis fara sa mai dau si citate :))
    Asa ca…eu zic…
    Voi vorbiti de o relatie ideala, perfecta, lipsita de greseli…alaturi de un EL perfect…un EL pe care-l vei recunoaste imediat… Eu zic ca-i exact invers. Relatia perfecta nu e ideala..nu e lipsita de orice grija si cearta..nu e doar lapte si miere. Are in ea o doza substantiala de cafea si nicotina… de nerv…de grija… E perfecta pentru ca e prima si singura in care poti trece mereu peste toata cafeaua…
    El / Ea nu e fiinta suprema…de o frumusete inimaginabila si tinzand spre perfectiune. Cineva mi-a zis demult o treaba misto ( hmmm…deja am impresia ca vorbesc cam mult cu „cineva mi-a zis candva..” ..par unu la 40-50 de ani…Am 23..sa fim intelesi!! 😀 ) : ” Persoana ideala nu e aia care te iubeste vazand tot ce-i mai bun in tine. Ce e bun la tine vad si toti ceilalti… Jumatatea ta insa e persoana care vede tot ce-i mai rau la tine si ajunge sa iubeasca toate „relele” astea… ”
    Cum il recunosti?! Cu timpul… Nu poti refuza/ Nu trebuie sa refuzi relatia cu cineva fata de care exista o oarecare atractie desigur ( daca nu e din start…ce rost are?! ) pentru ca niciodata nu poti spune din start daca e EL/ Ea sau nu. Daca refuzi..poate il refuzi exact pe El…cine stie?!

    Ca dragostea nu e ceva normal… Cu parere de rau aici trebuie sa va dau dreptate. Nu e ceva normal pentru ca lumea asta s-a cam intors cu fundu-n sus de la o vreme…au devenit normale ura, mizeria, minciuna si toate cele …asa ca…era si normal ca cele opuse sa devina anormale: dragostea, bunatatea, sinceritatea….

    Eu prefer sa raman idealis…sa cred ca se vor schimba inapoi toate…sa fiu unul dintre cei putini care inca mai „cred ca lumea asta cu iubire va scapa…”

    Post Scriptum :

    @Diana mi-a placut mult ce ai zis in final :
    ” …cred in ea…si o s-o gasesc.”. Mai bine zis mi-a placut ca n-ai zis !! N-ai zis ” cred in ea si SPER sa o gasesc”…cum zic mai toti. Asa…cum ai zis tu…e corect!! 😀

    App…ai zis candva ca iti vei publica povestile. E ceva concret sau un plan de viitor?! In caz ca e concret sa ne anunti si pe noi cand si unde 😀 si sa pregatesti un exemplar dedicat lui Notopic 🙂

    Post Post Scriptum:
    @ Diana… nu-ti cer ID-ul ca daca vroiai sa-l faci public banuiesc ca aparea undeva pe blog…dar… in caz ca te plictisesti vreodata si ai chef sa stai la „un pahar de vorba”… al meu e Notopic si chiar mi-ar place sa ne chat-uim :))

  24. Diana
    Dec 03, 2008 @ 10:40:01

    @notopic: multumesc pentru implicare 😀 si parerile in contradictoriu sunt bune, pentru ca poti analiza posibilitatile din mai multe unghiuri…
    si cred ca tu esti mai guraliv ca noi doua la un loc ! :))
    da, si parerea ta e pertinenta…hm, s-ar putea sa gresesti daca nu oferi cuiva timp sa iti arate cum e de fapt si daca te ghidezi dupa primele defecte sesizate…insa de obicei o parere formata in primele 2-3 luni nu se va schimba mult pentru ca nici omul nu se schimba mult…asa ca eu cred ca uneori e suficienta o relatie de 2-3 luni ca sa aflii daca e El/Ea sigur.

    da, o sa mi public povestile…cu siguranta. nu acum, ca nu le simt gata,gata pentru o astfel de iesire in lume…dar nu mai dureaza mult…bineinteles ca o sa anunt, o sa fie cu inaugurare mare 😀

  25. Cristina
    Dec 03, 2008 @ 21:46:09

    Hai sa mai intreb ceva. Ca pentru mine nu e doar alb sau negru, trebuie sa fie un tablou intr-o mie de culori. Si acuma e doar asa conturat. Voi vorbiti de Dragoste in linii mari. Insa grijile de zi cu zi, astea gen job si facturi si etc n’au daramat pe nimeni chiar singuri fiind. Adica am mai auzit de unii ca s’au aruncat de la geam ca i’a dat patronu’ afara, dar nu punem in discutie cazurile extreme. Vorbim despre noi astia care se duc pe plantatie in fiecare zi. Mai, treci peste astea sau le depasesti. E aiurea sa gandesti si singur/a fiind ca viata ta se opreste la plata facturilor, a chiriei si a sefului nesuferit. Pica greu la stomac, dar trece. Atunci in 2 ar trebui sa fie mai usor, tocmai pentru ca sunt 2 cu de 2 ori mai multe forte. Sigur ca si problemele sunt mai multe, dar e mai usor fiindca sunt comune. N’are cum sa se darame o dragoste din cauza neplatii facturilor. Insa iata si cazuri nefericite in care el sau ea trebuie sa plece. Pentru ca in alta parte castiga mai multi bani, pentru ca in alta parte are ocazia de a’si urma visul, pentru ca au impreuna un copil care doamne fereste mai si sufera de ceva. Si pentru ca asa cum zicea Diana celalalt ar trebui sa’ti dea aripi precum bauturica aia la doza si nu sa ti le franga. Aberez? Iar cand se intoarce nu mai e la fel, parca e strain, parca nici tie nu’ti mai vine. Fiindca viata fiecaruia a continuat. Separat. In medii diferite cu probleme diferite. Aberez? De aia sunt eu putin sceptica la ideea de El, si aici sunt cu totul de acord cu Diana in sensul ca trebuie sa te cunosti destul de bine pe tine insu/ati ca sa stii ce ar fi mai bine pentru tine. Nu ce ti’ar placea. Ci ce ar fi mai bine. Ce s’ar potrivi mai pe muchie. Aberez?

  26. Diana
    Dec 03, 2008 @ 21:57:17

    :)) cristina, nu aberezi deloc, in nicio parte a ceea ce spui…
    vorbesti foarte logic, si ai dreptate…exact, grijile zilnice nu darama in mod normal pe nimeni…dar sunt cazuri…cand ele devin motive aprinse de disputa, pentru ca cei doi sunt materialisti…sad, but true…cunosc cazuri asa…
    insa iubirea trebuie sa fie mai presus de orice lucru material atunci cand esti in doi…
    stii ce cred eu? in cazul celora care sunt nevoiti sa se desparta o vreme pentru ca unul din ei pleaca sa munceasca in alta parte, distanta ar trebui sa fie un test mare. daca distanta si timpul nu le slabeste legaturile, ci din contra le mareste iubirea, atunci e iubire adevarata…daca nu, atunci e clar ca pot trai si unul fara celalalt. pentru ca atunci cand iubesti nu poti trai linistit daca celalalt nu e langa tine…si cand e plecat ti-e dor si dragostea creste, iar cand il revezi dragostea e si mai mare, pentru ca stii cum e fara el si stii ce bucurie e acum sa fie iar cu tine….intelegi?
    nicio greutate in viata asta nu slabeste forta dragostei adevarate…doi oameni care se iubesc, la greu sunt si mai uniti. asa e normal.

  27. Cristina
    Dec 03, 2008 @ 23:33:10

    Stiu, asta cu materialismul mi s’a intamplat si mie. Pentru ca nu suntem in acord cu noi insine. Mai intai trebuie sa ne acceptam noi pe noi insine si dup’aia sa ne iubim. Nu in sesnul narcisist sau egoist. Sunt multi care cauta dragostea adevarata fara sa stie ce vor macar pentru sufletul lor, fara sa fie cat de cat impacati cu ei insisi. Apropo de materialism, sunt multi care se complac in situatia in care se afla. Au un job care nu prea le (mai) place dar e comod. Si le asigura un trai caldut. Si aparent sigur. Pentru ca le e frica, pentru ca le e lene, pentru ca sunt satui sa mai caute. Cati oameni la 25-26 de ani n’au schimbat deja 3-4 job-uri. Cei mai tristi sunt cei care au luptat din greu pentru un vis, au ajuns acolo si stai sa vezi ca nu’i chiar asa, de fapt nu prea e deloc ce credeau. Si uite’asa frustrarea, si uite’asa neimplinirea, si uite’asa blazarea si uite’asa ajungem sa purtam chiloti de lana. Zilele trecute vorbeam cu prietenii mei de suflet. Si i’am intrebat din joaca ce si’ar fi dorit sa se faca atunci cand erau mici. Ei bine, nici unul n’a ajuns ce si’a dorit atunci. Stiu ca atunci cand am terminat a 8-a diriga noastra ne-a pus sa scriem scrisori despre ce-am dori noi sa facem mai departe. Au trecut 12 ani si nu mai stiu ce-am scris. Tare sunt curioasa ca tot mi-am revazut azi o colega de generala… Asa, ca deviez. E, poate daca ajungeam ce ne’am fi dorit, nu mai eram o mana de blazati cu chiloti de lana dar prieteni, care discutau la un pahar de suc despre asta. Si nici prietena mea cea mai buna n’ar fi fost maritata cu sotul ei. Si uite’asa destinul… Dar ceva, ceva a ramas din ce eram atunci si mie inca mi’ar placea sa ma fac actrita. 🙂 Ideea e cand te simti neimplinit din start cum sa poti sa iubesti sau sa vrei sa iubesti cand tu pe tine nu te poti ajuta, cand respectul de sine e clar la pamant? Cati nu’s asa? Cred ca dragostea e mult mai usor de gasit atunci cand ti’ai vazut cateva vise implinite. Pentru ca asa incepi sa capeti incredere. Insa cand te lovesti de dezamagiri incepi sa’ti pui probleme serioase daca nu e ceva in neregula cu tine pana cand de cele mai multe ori obosesti si’o lasi balta cand respectul de sine e demult ingropat. La fel e si cu dragostea. Cand multi se multumesc cu ceea ce este pentru ca e oricum mai bun ca inainte ( e aiurea sa compari o relatie cu alta fiindca e vorba de 2 oameni cu totul diferiti), pentru ca oricum am obosit sa mai caut, pentru ca, si asta e din topul favoritelor mele, „am zis sa ne unim singuratatile”.

  28. Cristina
    Dec 03, 2008 @ 23:42:20

    A, si mai e una! Asta’mi place iar „fata, imbatranesti, cine’o sa te mai ia? Vrei sa ajungi o baba senila cu 10 pisici?” Da, ma, asa e, da’ cine sa ma placa daca nici mie nu’mi place de mine? Mai bine ma marit cu primu’ (prost) dispus care’mi iese in cale decat sa se abata asupra mea blestemul fetei batrane si ursuze. La barbati e aia cu „tre’sa te asezi si tu la casa ta, sa ai si tu un rost in viata, sa devii responsabil”. Suna ca si cand ar pleca in armata. Forever and ever. Si uite’asa legaturi facute’n rai.

  29. Diana
    Dec 03, 2008 @ 23:52:36

    bravo cristina! imi vine sa te aplaud. 🙂 ai punctat foarte bine niste lucruri. conteaza mult sa fii tu impacat cu tine. si o spun direct: nu inseamna sa te accepti asa cum esti daca esti un dobitoc sau o fiinta fara directie…inseamna sa ajungi sa te accepti pe tine. sa te vezi cum esti pe bune si sa lucrezi la tine asa cum un maestru lucreaza la opera lui de suflet. sa faci din tine ceva frumos de care sa fii mandra. ( dar constient, realist…nu asa cum sunt unii macho mandri de cuceririle lor stupide si irelevante si se cred zei)…
    si nu trebuie neaparat sa faci ce iti doreai cand erai copil. fa ce simti tu ca poti face cel mai bine, ceva pentru care esti sigura ca ai vocatie. nu te ghida dupa venituri materiale…fa ceva care sa te implineasca suflesteste…uite, eu vreau sa scriu si sa public…si asta o sa mi fie meseria la un momentdat. pentru asta muncesc acum si in asta cred. pentru ca un sentiment indescriptibil cand scriu, ca si cum as fi eu cu adevarat, deplin.

    si ce conteaza ce spune lumea? adica atunci cand te plang de mila ca o sa ramai singura? sa isi vada de ale lor…ca uneori cei casatoriti se simt mai singuri decat cei care nu au pereche inca…nu-i asa? conteaza sa stii tu ce vrei si pentru ce lupti. si doar asta sa te ghideze. sa nu te lasi influentata sau presata de niste griji care sunt stupide…dragostea poate aparea la 13 ani, si dura o viata….sau te poate tine in suspans si sa apara la 55 de ani…conteaza sa o traiesti intr-o zi ca sa mori impacat, fericit ca ai trait cu adevarat…:)

  30. Cristina
    Dec 04, 2008 @ 00:47:05

    Uite, sa stii ca atunci poate visele noastre erau mai pure. Poate ne doream sa ne facem ceva nu cu gandul la ceva material. Ci pentru ca pentru noi, micii oameni de’atunci, era ceva nemaipomenit de frumos si fascinant. Nu prea ai ca scop atunci un castig material. Nu cred ca un copil ar vrea sa ajunga doctor cu gandul la spagile pe care le ia de la pacienti pentru o consultatie. Nici un altul nu viseaza sa devina profesor avand ganduri ascunse asupra banilor pe care i’ar obtine in urma unor meditatii contra unor sume fabuloase pentru ca nu vrea sa predea in clasa ceea ce ar trebui sa predea pe un salariu nemotivant. Bine, eu ma gandesc la copiii de’atunci care eventual se laudau cu bicicleta primita cadou de la mosu’ de multe ori pe merit decat cu ultima iesitura in materie de telefon mobil sau toala.
    O persoana speciala din viata mea s’a apucat de scris. Pentru ca atunci cand era tanar vroia sa devina culegator de folclor 🙂 A avut o cariera deosebita in domeniul armatei. 🙂 Acum e inginer 🙂 Si ma intreba daca o sa aiba succes. Si i’am zis ca daca asta simte sa faca, daca pe el asta il face sa se simta mai aproape de fericire ca a realizat inca ceva nu mai conteaza succesul. Plus ca ardeam de nerabdare sa citesc! Si a scris. 2 carti. Pe care le’am citit cativa. A investit suflet, timp, amintiri, trairi, imaginatie, munca, ironie cat incape, relatii, nervi. Si multi bani. Dar era asa de plin de… acel ceva care’l vezi in ochii cuiva care e aproape de visul lui ca pur si simplu n’a mai contat. Din prima carte n’am prea inteles nimic. A doua a fost memorabila. Succesuri…:) e, aici problem. De fapt nu chiar asa mare problem, pentru ca l’au citit oamenii pe care a vrut el in primul rand sa’l citeasca. Si cam atat. A fost dezamagit si i’am spus „ma, ai scris 2 carti! Ai facut’o pentru sufletul tau mai intai. Sunt carti asa cum ti’ar placea tie sa citesti”. Acuma scrie pe blog. Tie nu trebuie sa’ti spuna nimeni sa scrii pentru sufletul tau si al celor care te iubesc si iubesc ceea ce scrii. Tu deja ti’ai ales drumul.
    Eu, regret s’o spun sunt putin nehotarata. Dar macar asta sa’mi recunosc. Imi place sa’ncerc din toate. Imi plac lucruri diferite. Si eu ma simt diferit. Persoanele din viata mea au caractere diferite. Vorbesc de persoanele care’mi sunt dragi. Nu’s neaparat un om al extremelor. Dar nu as putea sa traiesc o viata numai intr’o anumita tonalitate. Asta clar o simt si o stiu. Daca e ceva care sa stiu si sa simt pentru mine asta e. Viata e muzica, muzica e ceva complex, din sunete diferite, instrumente diferite. Problema e ca nu prea am ureche muzicala 🙂 Si imi plac diverse genuri de muzica. Si intr’un fel asa’mi doresc sa fiu si asa sa’mi fie viata. Asa sunt eu. O dezordine organizata. Si asa simt sa vad. Si asa vad oamenii, si evenimentele din viata mea si cam tot ce se intampla. Nu e nimic doar intr’un singur fel. Sigur, am momente cand pic in paranoia si in teoria conspiratiei si in despicatul firului. Dar incerc sa ma temperez si sa iau ce vad eu mai bun si mai frumos pentru sufletul meu. Am intalnit manelisti si soferi de taxi care printre trei dezacorduri si doua seminte au zis CEVA. Ceva care Eu asa simt sa traiesc. Asa arat. Si asa ma port. Si’s greu de suportat. Cateodata ma enervez eu pe mine. Dar in continuare incerc sa ma accept. Mai greu e sa’i pacalesc pe altii :).

  31. luxiani
    Sep 16, 2009 @ 15:44:57

    Ni se pare ca avem atata timp la dispozitie incat dam atentie la toate nimicurile, la toate vorbele spuse intr-o doara. Si mie mi se pare cunoscut dialogul, chiar foarte cunoscut, asa ziceam si eu, sunt adepta lucrurilor marunte pentru ca ele ne fac viata mai frumoasa sau mai amara, dar sa fim seriosi, am o prietena pe care sotul o inseala de 4 ani, il iubeste si nu poate fara el, si ii povesteam ca intr-o seara m-am certat cu al meu sot pentru ca intarziase mai mult decat bunul simt. Imi zice, astea sunt probleme?, din cauza asta va certati voi? poi eu ce sa mai zic? Eu daca plec de la Sergiu ( sotul ei), raman cu un copil, cu un salariu de 900 ron, ce ma fac? Asa ca lasa nimicurile, treci peste ele, bucura-te de acea intarziere, pentru ca la tine vine, chiar daca ajunde cu o jumatate de ora mai tarziu, si cel mai important stii de unde vine, pe cand eu nu stiu nici una nici alta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: