Intre timp…

sine tren

Ceata groasa se ridica deasupra sinelor de tren.

Undeva in susul lor se arcuiesc ruginii niste dealuri. Frunze suflate de vant se invart in tango de colo-colo si apoi se astern cu un pas in urma cand vantul le da drumul.

Sinele de tren cafenii se intind paralele, nedespartite, intortochiate cu altele la fel de paralele…drumuri in directii diferite, cai de urmat…

Pe o banca subreda, intr-un capat de peron, sub ceasul care arata o ora de zori in noiembrie, sta zgribulita o fata.

Cu paltonul inchis pana sub barbie, cu fesul rosu tras bine pe urechi, isi freaca palmele, le tine stranse, si apoi sufla in ele cald. Ii e frig. Desi vremea e destul de buna pentru perioada asta din an. Ar fi trebuit sa viscoleasca in mod normal… E uimitor cum poate sa iti fie frig cand in tine locul acela nu e umplut, cand ceva…cineva…iti lipseste. Pe nari ii ies aburi care isi fac drum in aer ca norii de vise care se ridica din cafeaua tanarului care sta putin mai incolo.

Si lui ii e frig. Si-a mulat palmele pe un pahar din plastic din care abureste o cafea fierbinte. Se plimba incordat de colo-colo si un tremur usor il invaluie. Si el, cu geaca inchisa bine, cu manecile puloverului trase lungi pe sub geaca, cu fesul bine pus, incearca sa se fereasca de ger…

Ea bate din picior pe banca…Pasii lui si ritmul batailor ei ar putea insuma o melodie sacadata…melodia asteptarii. Fata isi sufla in continuare in palme. Priveste in gol, peste perechile de sine, la un deal ruginit de ploi.

El isi termina cafeaua. Arunca la cos paharul si isi infunda mainile in buzunarele blugilor. Se opreste din plimbatul in zig-zag cu fata catre acelasi deal.

„ Hmmm…Parca ar fi un mare tablou proptit de un cui din cer…” isi spune el si incepe sa fredoneze o melodie in ton cu peisajul. „ A venit, a venit toamna…Acopera-mi inima cu ceva…”

– Hei! Il intrerupe o voce.

Se intoarce cu totul, intr-o postura caraghioasa, ca si cum ar fi intepenit.

– Nu te supara…Stii daca mai circula trenurile?…Deja al meu a intarziat cu o ora…ii zambeste fata, cu obrajii rosii.

– Aaa…Din cate stiu eu, merg. Da. Merg, ii raspunde el.

– Ok. Merci, zise ea si se intoarse la incercarile ei de a se incalzi.

El se cam plictisise, asa ca gasi de cuviinta sa deschida o discutie pentru a mai trece timpul. Asa ca ii striga din celalalt capat al peronului, de unde era, apropiindu-se apoi.

– Hei! Eu ma duc sa iau niste covrigi, vrei?

Ea se intoarse surprinsa. „N-ar strica…Mi-e cam foame.” Se gandi.

– Da, te rog.

– Altceva vrei? Nu stiu…O cafea??

– Nu, nu beau…zambi ea.

– Un ceai atunci?

– Un ceai ar fi Ok…

– Vin imediat! Zise el si iesi din gara.

Se intoarse peste cateva minute zambind timid si tinand cu grija o punguta cu covrigi si doua pahare pline cu ceai.

Cand ajunse langa ea, fata ii facu loc pe banca. El se aseza. Ii intinse paharul cu ceai, si apoi puse covrigii jos. Ea isi puse palmele pe rotunjimea paharului cald si ofta…

El o privea din profil, zambind si sorbind din pahar. Se opri si dregandu-si glasul ii spuse:

– Tudor.

– Hm?

– Eu sunt Tudor.

– Aaa…Scuze…Eu Mia.

Isi zambira.

– Si…Mia, tu ce tren astepti? Unde mergi?

– Pai…Uhm…Aaa…Hm…Se fastaci ea privind in pahar in timp ce il misca circular. De fapt, nu plec nicaieri. Ci astept. Astept un tren. Pe cineva…astept.

– A,da? Pe cine? O ruda? Insista el intrigat de fastaceala ei.

– Mmmm….Pe…cineva drag. Da. Pe cineva drag. Zambi ea ca si cum, gata, gasise formula corecta.

Dar Tudor nu se lamurise.

– Cum ar fi?…continua el ridicand din sprancene.

– Hm…hm…pai…

– Ce e asa de greu?

Ea isi refugie privirea in dealul din departare. Dar el exclama imediat incat o facu sa tresara:

– A! Asta e! He he! Asta trebuie sa fie! Si tu astepti trenul ala! Trenul pe care il astept si eu…Si incepu sa rada.

Ea il privi putin enervata.

– Ce razi asa? Ce tren? Nici nu ai habar, cred…Si lasa paharul jos, alaturi, pe banca, pentru a-si incrucisa bratele imbufnata.

– Ba am habar…Un singur tren a intarziat azi…Si acela e si trenul meu…Nu e trenul 8848? Trenul Iubirii?

Ea pleca privirea si recunoscu:

– Da, ala e.

– Pai si ce ti-e rusine asa? Nu vezi ca si eu il astept? Si apoi, ce e rusinos in a astepta ceva asa frumos ca iubirea? Ca persoana iubita?1?

– Pai…nu stiu…Mie lucrurile astea mi se par personale…

– Da, oarecum sunt…

– Si in plus, lumea daca aude de iubire adevarata si de suflete pereche rade…Si nu vreau sa fac din asta un subiect de ras…

– Asa ca taci? Nu! Nu e corect. Trebuie sa strigi pe unde treci ca iubirea exista si ca trebuie sa creada toti in ea…Poate ai sa intrigi pe cineva, poate cineva intai va rade, dar amintindu-si de singuratatea lui sau de nepotrivirea cu persoana iubita, se va opri sa te intrebe mai multe. Prea multi oameni sunt nefericiti pentru ca au incetat sa creada cu adevarat in acea persoana facuta special pentru ei si s-au multumit sa se opreasca la cineva care le oferea un anumit confort, dar nu acea „perfect love”. Si uite asa, jumatati de iubiri zac in tristete in colturi diferite ale lumii, alaturi de persoane gresite, nepotrivite…ratand ceea ce ar fi gasit daca ar mai fi cautat un pic. Daca ar mai fi avut rabdare, in loc sa cedeze si sa spuna: „Nu exista pentru mine. Mi-e bine si asa.”

– Asa e, zise ea ridicandu-se si aruncand paharul la cos.

– Dar daca tot stam aici amandoi, de ce sa nu asteptam impreuna si eventual sa si purtam o conversatie intre timp ca sa nu mai fie asteptarea asa de lunga?…

– Mmda…Ai dreptate. Isi ridica ea privirea catre el si se aseza la loc..

– Hai, tine un covrig. Si spune-mi…

– Ce sa iti spun?

– Cum e El?

– El?

– Da, El pe care il astepti…

– Pai sincer, nu prea am mare idee…Cred ca o sa il recunosc dintr-o privire cand va cobori, pentru ca intre noi e o legatura speciala…doar suntem facuti unul pentru celalalt.

– Dar nu ai, asa…niste asteptari?

– Asteptari? Nu… Suna aiurea…Mai degraba am nevoie sa fie intr-un fel ca sa mi se potriveasca…

– Adica?

– Pai, sa fie bun, cu suflet mare si generos, sa iubeasca viata…sa iubeasca natura…sa ii placa copiii, sa fie sensibil, inteligent ( dar stii…nu neaparat cult sau educat…ci sa aiba intelepciunea de a distinge binele de rau, sa inteleaga lumea in care traim cu adevarat…sa stie sa citeasca oamenii, cam asa ceva…)…sa fie corect, creativ, curajos, puternic, sa inteleaga ce inseamna iubirea adevarata si sa si-o doreasca…si sa vrea, ca si mine, sa schimbe lumea macar un pic in scurtul timp pe care il petrecem aici…

– Ha ha! Ai de fapt o intreaga lista de calitati pe care le doresti de la el…

– Da, mai mult sau….nu, nu…vroiam sa zic mai mult sau mai putin…dar nu e cazul, se corecta Mia. Mai putin de atat nu…trebuie sa fie o egalitate…o completare… deci nu fac niciun compromis din punctul asta de vedere… Tu cum vrei sa fie?

– Mmmm…O fata calda, blanda, iubitoare de viata si de natura, de lume, de mine…isteata, sensibila, indrazneata, puternica, sigura pe ea…Si as vrea sa creada in iubirea noastra la fel de mult ca si mine. Si sa comunicam perfect, stii? Sa ne citim din priviri si sa ne intelegem perfect…pentru ca pana la urma am fi la fel…

– Frumos. Si banuiesc ca potretul ei e facut dupa asemanarea ta…

– Da, e un fel de oglinda de-a mea…

– Dragut, asa e si El pentru mine.

– Dar stii ca El al tau si Ea a mea se aseamana? Poate s-au gasit in trenul ala si au fugit impreuna! rase el.

– Ha ha…Da, am observat…Intr-un fel, avem acelasi vis…

– Aham…Ce coincidenta… Hei, dar, pana la urma, cred ca e normal sa ne dorim sa fie asa…Pentru ca asa suntem si noi…si asa e normal…

– Normal? Pentru noi, da! Spune-le si altora si vor rade!

– Trist…

– Ce bizar sa te intalnesc aici…Credeam ca nu mai e nimeni care sa gandeasca asemanator mie…in afara de El. Ii zambi ea.

– Da, stiu…si eu simt la fel acum.

Se lasa liniste apoi. Vantul suiera purtandu-si mantia prin frunzele dintre sine, dar din departari nu se auzea nici cel mai mic zgomot care sa tradeze sosirea unui tren grabit.

Tudor o intreba pe Mia:

– Si…crezi ca mai vine azi?

– Cine? Se dezmetici ea din calatoria ei cu gandul.

– Trenul.

– A. Mi-as dori sa vina. Adica azi era programat sa soseasca. De aia m-am si trezit devreme sa fiu aici la timp.

– Da, si eu la fel.

– E magic dealul asta din fata, nu? Culorile lui ma cheama parca intr-acolo sa ma arunc in pat de frunze si sa ma uit la cer printre bratele copacilor…

– Da, este ceva ciudat legat de el…

– Parca e acolo agatat ca un tablou intr-un cui batut in cer…

– Ha ha! Incredibil! Exact asa am zis si eu mai devreme in sinea mea…Se intoarse el vesel catre ea si ea rase bucuroasa.

– Pai , asa si pare nu?

– Da! Ce crezi ca e dincolo de el?

– Mm…logic nu ar avea cum sa fie munti…ca muntii sunt in directia cealalta…Dar eu vreau sa fie munti!

– Vrei?

– Da. Si cred ca sunt! Doar pentru ca asa imi imaginez eu, rase ea.

– Bine…Eu atunci vreau sa fie un lac! Un lac oglinda in care sa se reflecte culorile dealului. Si cand stai cu barca pe el, sa fie ca si cum plutesti pe o mare de frunze…

– Ce frumos…Da, si pe partea cealalta a lacului sa fie muntele asta al meu…si sa se oglindeasca si el foarte clar…si la un momentdat sa stai cu barca pe varful lui inzapezit! Rase ea incantata de ideea nebuneasca.

– He he he…cu barca pe munte! Asta da grozavie!

Si cei doi rasera tare, incat rasuna toata gara.

Apoi vorbira si povestira si isi imaginara cele mai frumoase si indraznete vise, pana cand soarele se culca peste acoperisul garii si ceata isi facu culcus pe sine, invelindu-se cu inserarea violet.

Cuprinsi de raceala serii, cei doi se oprira o clipa din povestit si privira peste sine unde dealul se stinsese in umbra.

– Ia uite. S-a inserat! Cat o fi ceasul? Zise Mia aplecandu-se pe spate sa vada cat indica ceasul de deasupra ei.

– E 6! Spusera cei doi intr-un singur glas si apoi ii pufni rasul.

-Dar am stat ceva timp de vorba, zise Tudor. Si trenul ala…Totusi nu a venit.

– Da…Si a intarziat cam mult! Poate e o greseala. Nu vine azi. Poate…maine.

– Da. Hai totusi sa intrebam la ghiseul de informatii. Totusi, toata ziua nu a tras nicio locomotiva pe sinele astea…

Si intrara amandoi in sala de asteptare care se dovedi mai friguroasa decat peronul si sumbra, scaldata in lumini slabe si umbre reci.

Mersera pana in fata ghiseului si observara ca e inchis.

– Ciudat. Poate ca e greva sau ceva…se gandi Mia.

– Greva? Hm…sau poate s-a plictisit functionara si a plecat acasa…zise ironic Tudor. Ce facem?

– Pai, hai sa mergem…Revenim maine.

– Da…

Si iesira amandoi din gara, la drumul pe care se plimbau siluete in inserare.

Tudor il opri pe un domn si il intreba:

– Nu va suparati…Stiti ceva de o greva a celor de la caile ferate? Ca in gara asta nu a venit niciun tren azi…

– Ha ha ha! Rase domnul. Pai, mai copii, gara asta e dezafectata de 20 de ani…De aia nu vin trenuri in ea…Ati asteptat in locul gresit…

– Multumim, zise Mia si domnul pleca amuzat.

– Ciudat…Ca in gara asta era programata sa vina, zise Tudor.

– Da, si El la fel.

-Eh, poate se inseala domnul…ii zambi Tudor Miei…si ramasera tacuti, privindu-se.

– Si, ce facem acum? zise ea.

– Pai, revenim maine, nu?

Ea rase lasandu-si capul pe spate.

– Nuuuu…acum, acum! Nu maine.

– A…pai…eu as manca niste clatite…Mi-e cam foame…zambi el incurcat. Si stiu un loc grozav aici in zona unde au clatite bune.

– Da? Pai e o idee buna…Si mie mi-e foame…

– Mergem?

– Da, hai…

– Ti-e frig?

– Nu, chiar mi-e cald. De ce?

– Ma uitam la ceasul de peste drum…arata 2 grade.

– Eh, sa arate…mie mi-e foarte bine, rase ea.

Si se indepartara amandoi de gara umbroasa si tacuta. Alaturati pe un drum comun, radeau si vorbeau, lasandu-si in urma umbrele prelungi, luminate de luna plina.

Ce rost sa se mai intoarca maine in gara? Ca iubirea nu vine cu trenul, ci pe jos…

05.11.2008

Anunțuri

6 comentarii (+add yours?)

  1. notopic
    Noi 20, 2008 @ 22:39:15

    ” E uimitor cum poate sa iti fie frig cand in tine locul acela nu e umplut, cand ceva…cineva…iti lipseste… ”

    ” – Ti-e frig?

    – Nu, chiar mi-e cald. De ce?

    – Ma uitam la ceasul de peste drum…arata 2 grade.

    – Eh, sa arate…mie mi-e foarte bine, rase ea. ”

    ––––––––––––––––
    Am ajuns aici din intamplare…
    Am un obicei : zi de zi accesez paginile din Blogroll-ul meu. Intrand pe blogul Elsei am inceptu sa citesc si am observat o persoana care lasa comentarii in genul meu (adica mai lungi decat toate celelalte adunate 😀 ). Asa ca am zis sa vad cine e Diana si ce are ea de zis…
    Primul post citit ( ” Doar un exercitiu de imaginatie? ” ) mi-a facut pielea de gaina…frigul s-a lasat in camera mea…degeaba am dat caloriferul la maxim…cuvintele abia citite imi rasunau in gand si-mi trimiteau inca fiori reci pe toata sira spinarii…eram inghetat complet.
    Si am tot citit…nu stiu cat a trecut…nici exact cat am citit pana sa ajung la post-ul asta….
    Acum mi-e cald…mi-e bine…si mi-e dor…
    Ai un stil grozav si e aproape imposibil sa mai inchizi pagina asta odata ajuns aici…
    Mi-ai placul groaznic Diana…de azi te am in blogroll…vreau sa „te citesc” zilnic….
    Acum te las…simt o mare nevoie sa dau un telefon sa ma asigur ca luni ajunge trenul pe care-l astept….

  2. Diana
    Noi 20, 2008 @ 23:11:54

    notopic, ce bine ai surprins antiteza dintre cele doua momente…de fapt, acelea erau 2 dintre momentele cheie ale povestii. 🙂 felicitari…stii sa patrunzi dincolo de cuvinte…
    ma bucur ca iti place ce ai gasit aici, si mai ales e minunat ca ai reusit sa intelegi mesajul textelor mele. nu multi reusesc. 🙂
    iti multumesc pentru aprecieri…te astept cu drag sa „ma mai citesti” si sper sa iti fie de folos cu ceva…
    sper ca trenul tau sa ajunga cu bine! 🙂

  3. notopic
    Noi 21, 2008 @ 05:08:54

    Eii !!…hai ca nu esti asa greu de inteles 😀
    Textul asta chiar e de-o simetrie extraordinara…avand ca centu descrierea Lui si a Ei…(asa zic eu 😛 )
    …si mai ai imagini asa… in oglinda… care mi-au placut mult :

    ” Hmmm…Parca ar fi un mare tablou proptit de un cui din cer…” isi spune el si incepe sa fredoneze o melodie in ton cu peisajul. ”

    ” – Parca e acolo agatat ca un tablou intr-un cui batut in cer…”

    Ce sa zic… Superb text!!
    L-am citit de …hmmm… ciudat… nu stiu exact de cate ori… azi si maine sigur il citesc iar 😀

  4. Diana
    Noi 21, 2008 @ 11:03:12

    notopic, mai lasa-l mai pe asta :)) ma bucur ca iti place asa de tare. citeste si altele, poate or sa iti placa si ele 😛

  5. notopic
    Noi 21, 2008 @ 11:38:08

    Pai nu ti-am zis ca „te-am citit” deja 😀
    Urmeaza comentarii lungi…ai putintica rabdare…vorba aia 🙂 Acum trebuie sa fug la scoala ( mai bine zis…trebuia sa fiu deja acolo da’ e greu sa faci ochii mari dis de dimineata cand noaptea ai peste un blog precum al tau…)

  6. Diana
    Noi 21, 2008 @ 11:47:09

    :)) notopic…foarte bine ai facut ca ai stat sa citesti noaptea…lasa dom’le somnul! ca o sa avem timp sa dormim destul cand om muri (asa zic eu mereu :P) e placuta senzatia sa gasesti un blog care sa iti placa atat de mult incat sa stai sa il citesti toata noaptea. mi s-a mai intamplat si mie…si am avut multe de invatat sau de recunoscut pe la altii…cel mai tare ma bucur cand gasesc pe cineva care gandeste ca mine, dar sunt putini…
    sa ai o zi buna! si vezi ca daca ti-e somn in timpul zilei, fa-te si tu ca te doare capul si ca stai cu el pe banca si cu ochii inchisi…eu asa mai faceam cand eram la scoala :))
    astept cu nerabdare comentariile 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: