Intr-un picior…

podul

A fost odata un baietel…Un baietel care, credea el, nu mai avea nimic. Era sarac si umbla prin lume doar cu visele lui…O furtuna ii luase tot ceea ce il facuse fericit candva dar nu si speranta si dorinta de a merge mai departe. Nu mai avea nici casa…asa ca „acasa” pentru el era oriunde putea sa isi simta sufletul impacat, mai ales sub cerul albastru si sub umbra copacilor.

Si el mergea prin lume mai mult gol decat invesmantat, pentru ca timpul ii sfasiase hainele care ii ramasesera de atunci. Si oamenii nu se opreau sa ii inteleaga suferinta si dorul, sa vada ce e in inima lui, ci il aratau cu degetul si radeau de el crezand ca e nebun. Ce sa stie ei? Vor ei oare sa stie cu adevarat? Si baietelul trist nu avea pe nimeni si cand vorbea, vorbea cu cerul, cu copacii, cu stelele, cu luna, cu el insusi uneori, si se simtea singur…Ar fi vrut ca cineva sa il vada pe el asa cum e, sa nu se cramponeze de aspectul lui jerpelit, saracacios…Desi parea sarac de pe dinafara, inauntru el era mai bogat decat multi, pentru ca avea o avere rara: un suflet mare. Si iubire de daruit. Dar cine sa stie sa o accepte si sa o faca sa creasca pana va fi mai mare decat insasi lumea?

Asa ca el mergea, pe un drum fara capat, el cu visele si cu gandurile lui. Descult, se gandea cu putina teama la toamna ce va urma, iar in iarna nici nu indraznea sa se inchipuie. Trecuse prin multe, si de asta credea ca va fi bine chiar de va merge descult prin zapada…

Intr-o zi, gasi pe strada 2 banuti. Se uita in jur, sa ii dea inapoi celui care ii pierduse, dar nimeni nu parea sa ii caute. Asa ca ii pastra. Avea nevoie de atatea lucruri, ii lipseau atat de multe, incat era tare greu sa hotarasca ce sa faca cu acei 2 banuti…Nu il faceau cu nimic mai bogat. Si-ar fi luat de mancare…Dar daca umpli stomacul, se simte sufletul mai bine? Si-ar fi cumparat o haina, dar cine i-ar fi dat o haina pe 2 banuti? Oamenii nu dau nimic pe gratis daca le esti strain…Si-ar fi cumparat un bilet de loterie…Dar daca ar fi castigat, oare nu ar fi fost prea simplu? I-ar fi dat unui cersetor, dar era sigur ca i-ar fi ras in nas, pentru ca odata a vrut sa ii dea unuia un covrig si acela i l-a aruncat in fata. Chiar si cersetorii asteptau mai mult…mai multi bani.

Si cum mergea el asa cu banutii in mana, nici nu mai vedea in jur…Era cufundat in gandurile lui…Cand ajunse pe podul dintre cele doua maluri ale orasului, o masina il claxona si se trezi din gandire speriat. Atunci vazu la jumatatea podului, stand pe o bordura de trotuar, un batran. In fata lui, era intins un pres albastru si pe el, niste obiecte. Baietelul se apropie. Vazu ca pe presulet erau o cizma si o punguta cu apa in care era un pestisor azuriu.

– Spune, tinere, vrei sa cumperi? i se adresa batranul.

– Mmm…ce pret au?

– 2 banuti.

– Si cizma…e doar una?

– Da, fiule. Am avut doua, dar odata cand traversam chiar raul acesta deasupra caruia stam, a venit un curent mare in apa si m-a luat pe sus…Celalta cizma mi-a iesit din picior si a plutit departe…cine stie unde? zise batranul cu nostalgie…Acum o vand pe asta, de ce sa o tin degeaba? Poate ca cineva are nevoie de ea…

– Atunci de ce nu o daruiti pur si simplu? De ce vindeti doar o cizma?

– Fiule, toate lucrurile au un pret. Si nu doar in bani. Cand obtii un lucru pe de-a-gata nu stii sa il apreciezi destul…De aceea o vand, ci nu o daruiesc.

– Da, corect…Si pestisorul? Pe el de ce il vindeti?

– Pe el il am tot din acest rau. In ziua in care m-a luat acel val, tocmai il prinsesem…si cand am iesit cu viata, am rasuflat usurat si am vazut ca nu mai am o cizma. M-am intristat, dar apoi am vazut ca inca mai aveam pestisorul. Si m-am bucurat. Am avut grija de el, dar acum nu mai pot, caci pe langa casa mea s-a aciuiat o mata. Si tot ii da tarcoale. Cand eu sunt plecat, poate rasturna borcanelul in care il tin si il poate manca…Asa ca am zis sa vin aici si sa il vand cui va putea sa aiba mai multa grija de el.

Da…v-as intreba totusi, de ce nu ii dati drumul in apa…in rau?

– Pentru ca pestisorul acesta e diferit. Locul lui nu e in apa raului. Mie mi-a adus multa bucurie. Si cred ca daca ar avea glas sa spuna, el si-ar dori sa aduca bucuria aceea si altor suflete singure.

Baiatul cazu pe ganduri…

O cizma. Ce sa  faca cu o singura cizma? El avea ambele picioare desculte, ii trebuiau doua cizme…Insa veneau ploile, si tare bine i-ar fi prins sa aiba macar un picior incaltat. Se gandi ca atunci cand va da de noroaie mari, va sari intr-un picior, in cel incaltat, ferindu-si-l pe celalalt de mizerie…si asa si le-ar salva pe amandoua…Si iarna, la fel, ar fi sarit intr-un picior ca sa il ingrijeasca pe celalalt de raceala zapezii…O cizma era mai buna decat niciuna. Macar va putea sa il duca mai departe pe drumul sau. Va fi incomplet, dar macar va continua sa mearga.

Insa pestisorul…pestisorul parea ca ii zambeste vesel din punguta. Era atat de dragut si parea prietenos. Baietelul avea nevoie de un prieten, de afectiune, companie…pe care pestisorul i le-ar fi putut oferi cu darnicie…dar el, ce i-ar fi putut oferi pestisorului? In punguta aceea cu apa, micutul nu ar fi putut rezista mult, pentru ca i s-ar fi terminat oxigenul…Si baietelul nu avea nici macar un borcan unde sa il tina…daca ar fi facut o gaura in punguta ca sa intre aer, s-ar fi scurs apa si pestisorul tot ar fi murit…Si poate ca ar fi fost zile cand nu ar fi avut ce sa ii dea sa manance…El nu avea un adapost, nu avea banuti, nu avea ce sa ofere unei alte fiinte. Era trist sa simta asa, dar acesta era adevarul. Si atunci, cum sa fie egoist si sa se bucure de compania altcuiva care sa ii ofere afectiune, cand el nici afectiune nu mai putea oferi?

Asa ca se hotari.

– Iau cizma. Ma va ajuta mult. O sa merg mai departe cu ea, si o sa ma vindec. O sa strang alti doi banuti si o sa ma intorc sa cumpar pestisorul. Si o sa mai strang si alti banuti sa ii cumpar un bol frumos in care sa il tin si mancare. Si o sa am banuti sa iau si o casuta mica in care sa stam amandoi…Si o sa il ingrijesc atunci, si o sa il feresc de pisici. Va rog sa mi-l pastrati. Va rog mult. Promit ca ma intorc. Nu stiu cat imi va lua, dar sper ca voi reveni curand. Uitati, luati acesti doi banuti pe care vi-i dau pe cizma.

Batranelul intinse mana si lua banutii. Cu ochii in lacrimi, spuse:

– Tinere, vai, tinere…cand am venit in dimineata aceasta aici, nu am crezut ca cineva se va opri in fata unui batran nebun sa se uite la ce are el de vanzare…si mai ales sa ii cumpere o singura cizma! Dar tu, nu doar ca ai cumparat aceasta cizma si m-ai facut fericit! Dar acestia erau si singurii tai banuti si i-ai dat fara zgarcenie…Esti un baiat deosebit. O sa iti pastrez pestisorul. O sa am grija de el si o sa il feresc de pisici si de orice i-ar putea face rau. Iti promit. Si chiar o sa vin aici in fiecare zi sa te astept sperand ca ai reusit sa iti indeplinesti visul ca sa te intorci.

Baietelul lua cizma si o incalta in piciorul drept. Isi lua „la revedere” de la batran si cu binecuvantarea acestuia, apoi pleca mergand cu un picior incaltat si cu unul descult…

Intai cobori de pe pod si se pierdu in multime. Apoi trecu o toamna. Apoi trecu o iarna…

Si intr-o zi, in fata unui batranel cu ochii de copil care tinea alaturi o punguta cu un pestisor, se opri un tanar fericit incaltat cu doua cizme…

25.11.2008

Anunțuri

11 comentarii (+add yours?)

  1. Adrian Manolache
    Noi 25, 2008 @ 13:50:50

    foarte fain articolul
    have a nice day!

  2. beheader69
    Noi 25, 2008 @ 20:46:56

    heyy bine fac…tu???
    dar vad ca tare iti mai place sa scrii:)

  3. Diana
    Noi 25, 2008 @ 22:59:54

    hey, bine si eu…daca scriu inseamna ca fac bine…:P dap, imi place sa scriu 😀 e printre pasiunile mele…

  4. Adrian Manolache
    Noi 26, 2008 @ 14:08:39

    multora le place sa scrie…important e si ceea ce scrii iar tu o faci foarte bine;)
    o zi placuta

  5. notopic1
    Noi 28, 2008 @ 21:57:49

    ” Calul din Malboro ” …nu stiu de ce textul tau mi-a amintit de piesa asta…
    Mi-a amintit de ideea cum ca in cautarea fericirii merita sa alergi toata viata…
    Esti molipsitoare rau de tot Diana…
    Sincer iti spun ca ma feresc de blogul tau atunci cand sunt grabit :)) risc sa nu mai ajung unde ma de ajuns… ci sa ma pierd in povestile tale pline de sentimente si povete…
    Are dreptate Adrian… sunt multi care scriu, carora le face placere lucrul asta… insa sunt foarte putini cei cu un talent ca al tau…
    La buna citire !!

  6. cosmocel
    Dec 01, 2008 @ 21:39:03

    creatie proprie??? morala care e ???

  7. Diana
    Dec 01, 2008 @ 21:45:32

    da, cosmocel, creatie proprie. ca toate de pe acest blog al meu.
    trebuie ca de fiecare data morala sa fie evidenta? nu… gandeste-te si tu si e simplu sa iti dai seama. sunt mai multe morale chiar…mai multe invataturi…povestea intreaga e un simbol…dar ma rog, pentru asta trebuie s-o simti cand o citesti, nu sa o citesti ca pe un articol de ziar. 🙂

  8. mughy
    Dec 02, 2008 @ 02:31:06

    dap frumos ce sa spun…decat tine-o tot asa

  9. alle001
    Dec 02, 2008 @ 16:38:25

    wow…

  10. cautare
    Dec 11, 2008 @ 01:00:45

    Foarte frumos, ca de obicei. 🙂

    Felicitari!!!

  11. agerstress
    Iul 31, 2009 @ 22:05:09

    „doar un exercitiu de imaginatie?”… Impresionant!
    Felicitari! Ai un talent deosebit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: