Marea sufletului meu

blackseaatnight

Anul care a trecut nu am vazut marea…
Si acolo unde trebuia sa fie amintirea ei si sunetul valurilor impregnat in suflet, e gol.
As vrea sa intorc timpul si sa ma regasesc acum sezand turceste pe nisip, cu briza in par, cu cerul instelat deasupra, cu un infinit de voci frematandu-se inaintea mea, soptindu-mi liniste.
Sa masor cu gandul frumusetea noptii si cu pumnul sa cern nisip in vant. In ochi  sa  mi  se oglindeasca  sclipirea  a doua vapoare  in larg.  Plutind  in noapte  departe, ca  intr-o lume separata.
Si  stele cazatoare  sa lase in urma curcubee argintii, facandu-ma sa ma gandesc  ca ori i s-a indeplinit cuiva o  dorinta, ori  cineva a ajuns in Rai…Eu, Raiul meu  ar fi chiar acolo…printre scoici. Si acolo unde steaua a cazut, lovind pamantul, Universul  a sarutat Planeta – ea pastrand  minunata dovada a unei lumi mai presus  de aceasta. O lume  plina de  pace.
Cum valurile  se avanta nebune si  se sparg de nisip, asa in sufletul meu se ciocnesc temeri de un mal  de speranta. Daca la mare,apa  inghite in fiecare an cate un centimetru de plaja pentru  totdeauna, in mine, speranta alunga in fiecare an tot mai  multe  temeri.
Si  ascult. Ascult cantecul marii brodate  cu stele  si  cu fermoar argintiu  peste ea. Si as vrea sa ma imbrace cu totul. Sa-mi trag fermoarul lunei peste chip si sa-mi tin respiratia pana cand invat sa respir cu sufletul si sa  inot ca  un peste,  fara sa am nevoie  sa ies la suprafata, unde  ma pandesc pescarii…si pescarusii.
Sa simt frigul apei mangaindu-mi pielea si sa fiu apa, sa fiu val, sa  fiu onduire sarutata de luna, in larg  de mare  intunecata.
Imi cufund  picioarele goale in nisipul rece si  simt  fiecare graunte care a fost candva un munte albastru. Sunt acum pe o mie  de varfuri de munte in acelasi timp. Si nu le-am cucerit eu pe ele, ci timpul. Iar timpul mi le-a asternut in seara asta la picioare. Timpul…Amantul meu gelos care tine iubirea departe de mine, ca sa ma aiba doar pentru el. Egoistul.
Si in timp ce eu sufar in singuratatea mea, el ma inlantuie si ma tine captiva si se bucura de lacrimile mele. Si apoi, ca un vagabond, sfasie si alte suflete. Noroc cu vantul. El ma mangaie.
Si cu  privirea cuprinzand marea, o absorb in mine si ii simt valurile cum se sparg in mine si imi spala sufletul. Si cand o sa vina fluxul, o sa ma inunde si o sa plang. Si o sa se retraga si o  sa lase in mine scoici cu perle rosi.
Parfumul ei sarat…Inspir. Oare pentru ea, eu ce parfum am?Cred ca de trandafir alb…Usor dulce, usor viu, usor cald, usor vesel, usor trist…
Si m-as arunca in ea. Si m-as umple de ea. Si m-ar durea. Si as iesi. Si s-ar scurge din mine. Si as alerga pe plaja. Si m-as culca pe spate. Si in par mi s-ar impleti varfuri de munti inecate  in nori. Cu mana dreapta as framanta nisipul, simtind lumea si inima ei pulsand.
Inchid ochii si sunt un pescarus.
Vad de sus o mare de intuneric. Vad lumini. Vad multe vapoare marunte si inghesuite. Vad pesti care se zvarcolesc in agonie pe un uscat  secat de vise. Vad orasul sub mine.
M-am ratacit. Unde  mi-e  marea?

Anunțuri

8 comentarii (+add yours?)

  1. 33de3
    Feb 05, 2009 @ 19:56:50

    Nu te-ai ratacit …uneori cerul se oglindeste in mare alteori…marea e oglindita de cerul infinit…priveste spre cer…si vei vedea marea 🙂
    postul acesta ar trebui incadrat la poezie(pare proza dar e …poezie pura) .

  2. robert
    Feb 05, 2009 @ 23:49:43

    doar tu îți poți răspunde….

  3. beculet
    Feb 07, 2009 @ 19:33:20

    nu fi egoista … si tu … 😦 nu e marea ta, e marea noastra…si eu o iubesc si tu o iubesti… ea ne iubeste pe noi? dak da… de ce nu vine sa ne vada? 😦 eu vreau sa vina !!

  4. Diana
    Feb 08, 2009 @ 11:20:27

    beculet, eu cred ca marea nu ma mai iubeste…am abandonat-o…mi-e teama ca nu mai stie sa-mi asculte inima. doar ea stia candva…
    marea nu vine sa ne vada pentru ca nu incape in tren….

  5. beculet
    Feb 08, 2009 @ 14:31:01

    nici pe mine nu cred ca ma mai iubeste marea…inainte eram fericita cand ma gandeam la ea, acum plang … daca m-ar iubi nu m-ar face sa plang 😦 noi am mai crescut… ea iubeste doar copiii

  6. Invizibilul
    Feb 11, 2009 @ 14:32:39

    mi-ai reamintit de vremea cand ma plimbam pe plaja si pur si siplu simteam marea … imi este pofta de mare…

  7. domnubolog
    Feb 16, 2009 @ 18:47:16

    frumos…putin cam interogativ…putin cam fatalist…dar frumos scris!

  8. hefaystos3000
    Mai 20, 2009 @ 11:48:39

    coment-urile ma fac sa zambesc,proza ma aduce in starea nevrotica si melancolica a simbiozei dintre cer si pamant…e interesant ce cerni din tastatura si din gand,nu am sa tin o cuvantare despre magia pastelata a aromelor din cuvinte,te-as invita intr-o zi in lumea mea magica,unde cuvantul are puterea deplina si traieste in armonie cu gandul…doar in gand si vise poti cladi o lume perfecta…pana am sa imi refac blog-ul te invit pe hefaystos3000 sa incerci sa ma cunosti,daca iubesti cu adevarat scrisul,proza,poezia…nu vei regreta…pana una alta,scrie tot ce simti,orice bataie de inima poate fi un vers …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: