Peretii

Amintirea clara a unui TE IUBESC scris cu vopsea alba pe un garaj acum cativa ani… Da, pe un simplu garaj. Pentru unii motiv de ras, pentru altii un detaliu nesemnificativ in calea lor. Eu – drumul meu nu trecea pe acolo in mod normal – dar in fiecare seara ocoleam ca sa vad clar, rasarind dintre noroaiele unui noiembrie ploios, declaratia unui om…

Era un drum neasfaltat, care conducea catre garajul acela. Un strat gros de noroi ma facea sa inaintez greu si imi murdarea incaltamintea groaznic. Cerul innorat deasupra, picura des peste blocurile ude, cu miros de piatra imbibata in apa. Copacii goi, tristi si negri straluceau fascinant in lumina unui singur felinar slab. Miros de pamant mocirlos, de balti, de ploaie rece… Si in fundul drumului, garajul asta. Unul tipic, din beton, cum erau candva peste tot. Pe el, cu vopsea alba prelinsa in dare scurte si inguste, scria mare: TE IUBESC. Un alb vibrant in negrul noptii si in mizeria drumului. Ca o urma de rai intr-o lume pierduta in framantari si cautari.

Scrisul, cu majuscule frumos rotunjite, vorbea despre cel care a scris acolo. Puteam banui ca nu a tras in graba o mazgalitura. Muncise, pusese suflet, ca sa arate frumos… Ca sa isi puna iubirea pe un zid intr-un mod care sa arate ca ii pasa, ca spune “te iubesc” pentru ca o simte cu adevarat, pentru ca noptile si le petrece cu gandul la ea si inima ii bate pe ritmul acestor doua cuvinte, furandu-i somnul. Cum sa dormi cand iti doresti atat de mult sa savurezi fiecare clipa de iubire din inima ta? Si imi imaginam de fiecare data cum s-a intamplat. Cum a aparut declaratia pe acel perete.

Poate ca ea nu il credea pe el atunci cand ii rostea cuvintele, poate ca el nu mai stia cum sa ii spuna, si atunci el i-a scris mare pe un garaj intr-o zi – pe un garaj gasit la intamplare in drum. Si apoi a adus-o legata la ochi si ea a ras si apoi a plans si l-a imbratisat, s-au sarutat, si ea a aspus: si eu te iubesc.

Sau, ea statea in blocul de vizavi de garaj, si el i-a scris acolo, ca ea sa nu uite si sa isi aminteasca ori de cate ori se va uita pe geam, ca o iubeste.

Sau, el, fericit ca ea il iubeste, sau ca…nu stiu… i-a daruit ceva minunat, cum ar fi un copilas, a venit si a scris bucuros sa vada toti cat de fericit e.

Sau, poate el, trist ca ea nu ii raspunde la fel la iubire, a venit si a scris, asa cum un poet scrie dezamagit versuri iubitei din departare, durerea lui, iubirea chinuitoare. Si ce ar fi grait mai bine despre tot ceea ce simtea daca nu un “te iubesc”? Cele doua cuvinte pe care iti trebuie mult sa le spui uneori, dar care se pot intoarce spre tine sau nu, aducandu-ti in egala masura si fericire si dulcea nefericire.

Sau poate cineva nu a cunoscut niciodata iubirea si nu a auzit niciodata un “te iubesc” dedicat lui, asa ca a venit si a scris pe un perete cele doua cuvinte, ca sa si le citeasca sie insusi si sa se simta un pic mai iubit.

Ori, un artist original, cu un stil aparte, a decis ca arta lui este pictatul pe garaje, si a inceput prin a scrie cu alb pur si luminos pe un garaj dintr-o zona mocirloasa si trista, un “te iubesc”. Poate cand a terminat, s-a dat inapoi, si a admirat cu mandrie cum opera sa de arta rasarea splendida dintre noroaie. A zambit, si a plecat printre maidane, cu galeata lui manjita de alb.

Un lucru era clar oricum. Pe mine, ma facea sa visez revederea acelor cuvinte luminand in noapte, si imi facea drumul mai frumos. Iar pe altii, cred ca cel putin o data i-a facut sa se gandeasca la iubire, la cat de importanta este ea. Poate pe unii i-a facut sa se gradeasca spre casa si sa spuna iubitei sau iubitului “ te iubesc”. Poate ca unii s-au intristat amintindu-si ca sunt singuri si s-au decis sa spere ca isi vor gasi perechea intr-o zi. Cine stie cate suflete a atins acea declaratie pe un zid gri intr-un noiembrie umed , acum cativa ani?

Apoi l-au daramat. Garajul. A disparut. Strada s-a asfaltat. Noroaiele s-au multumit cu gradinile din jur. S-au pus mai multe felinare pe strada si copacii au facut loc unor parcari descoperite, manjite pe asfalt ca niste sotronuri triste, cu niste numere de inmatriculare scrise tot cu alb.

Lumea s-a schimbat de atunci, insa si acum, cand trec pe acolo, eu vad plutind in aer, in fata mea, amintirea unui “te iubesc” care ar putea schimba vieti daca ar sta scris pe toti peretii.

Desi gesturile noastre par marunte si credem ca doar noi, si poate inca o persoana cel mult le vedem, uneori ele sunt mai mari decat ne putem inchipui si influenteaza chiar si un scurt moment din vietile a o multime de oameni. Cum vietile noastre sunt compuse din clipe care se duc intr-un efect domino spre mai departe, momentul pe care l-am influentat noi poate schimba o viata intreaga. Atunci, ar trebui sa avem mai multa grija de ceea ce exprimam in jurul nostru, daca vrem ca lumea sa fie un loc mai bun in care sa traim si daca vrem ca oamenii sa fie blanzi si pasnici.

Eu zic sa ne scriem frumusetea pe pereti. Poate noi ne ascundem tematori sufletele in trupurile noastre, dar peretii sunt vazuti zi de zi.