Obstacole (2)

Trecand prin pamant si prin cer, prin apa si foc, prin zambet si suspin, prin rai si infern, Trandafirul de pe umbritul pervaz se stinse intr-o toamna apusa si ea si reinvie intr-o zi de decembrie. Explodand petala cu petala dintr-un mugur zamislitor de viata, s-a gasit in trup nou si diferit. Mai mare, mai delicat, cu linii curbe desavarsite, cu onduiri nepamantesti, cu lungimea piciorului sau suplu inaltatoare spre cer… Avea frunze ferme si carnoase, debordand de viata. Si simtea cum seva sufletului sau ii curge inauntru facandu-l sa se simta ca si cum nici nu ar fi murit. Patruns de bucuria reinvierii se deschise dintr-un boboc oval intr-o floare cat o palma. Si era roz. De data asta. Roz. Mai delicat inspre interior, mai intens catre margini.

Multi trecatori se opreau din fuga lor cand in ochi li se reflecta frumusetea lui rapitoare. Purificatoare.

Cum visase el candva demult, rasarise intr-o gradina. Nu plina de crini, nu plina de margarete, nu plina de parfumuri divine si de iarba cruda. Nu era in mai. Pomii nu rodeau. Nici macar soare nu era. Cand privea in jur, nu regasea nimic din visul pentru care il rugase pe Dumnezeu sa ii mai dea o viata. (Nu dumnezeul florilor,nu. Ci acelasi Dumnezeu care ne-a facut pe toti din lumina si iubire. Dar nu ai uitat ca e doar Unul…)

In jurul lui iarba murise si ramasese secata de viata, ca o mama aplecata aparandu-si eroic copilul de rele…copilul, pamantul, peste care s-ar fi asternut chiciura rece altfel. Insa chiciura invelise astfel doar trupurile ierbii, formand o patura stralucind sfios in jurul Trandafirului.

Nici copacii nu erau explozii verzi cum si-ar fi imaginat. Isi ridicau inspre cer niste ramuri innegrite de ploi, zgribulite si tremurande, neajutorate in fata unui cer incruntat. Cativa plopi mai pastrau cu incapatanare cateva smocuri de frunze inca verzi. Frunze care, ca si petalele trandafirului roz, radiau in jur, rupand lantul de imagini monocolore, umede…

In gradina inca se mai zareau trupurile uscate ale catorva flori de toamna rapuse de timp, dar in rest…nici o floare…vie.

Doar el. El cu frumusetea lui ireala. Pe strada manjita cu noroi ca de mana unui pictor cuprins de patima si furii. Langa o alee intre doua blocuri grizonante, ingradit de o panza de paianjen cu linii regulate, metalica…inecat intr-o mare de straluciri discrete si reci…

Se simtea singur. Oare cum altfel? Isi pastrase inca vie aroma celeilalte vieti. Altfel cum ar fi putut sa paseasca in noua fara sa fi avut déjà un bagaj de lectii pretioase?

Isi amintea pervazul si semi-intunericul balconului…si bucata de cer albastru intrezarindu-se intr-un colt. Si blocul de vizavi cu ferestre sobre ( ca si cel de peste drum, de acum…). Si ghiveciul lui verde-brad…si spinii… Spinii! Unde sunt? Ce lucru curios! Se priveste si vede ca nu i-au mai crescut de data asta…Este acoperit cu o membrana verde si fina…si are brate cu frunze…atata tot. „Eh, daca ar fi venit acum Micuta Raza de Soare…”

„Raza de soare!” isi aminti el brusc. Si ca un vartej il cuprinsera o multime de senzatii, amintiri ale unei iubiri atat de reale si acum, incat isi simti inima cum bubuie. Isi aminti de atingerea ei delicata pe marginea ghiveciului. Pentru ca desi nu il mangaia la inceput chiar pe el, atunci cand Raza ii atingea ghiveciul el se infiora de emotie si era ca si cum l-ar fi dezmierdat pe el. Apoi isi aminti cata bucurie ii aducea fiecare dimineata in care el astepta nerabdator si ea isi strecura rochita prin spartura din acoperis si se aseza apoi langa el.

Parca se intampla chiar acum, in gerul unei zile de decembrie , prima ei atingere pe frunza lui subtire si zimtata de atunci. Parca vantul uscat de azi i se parea primul sarut care ii invaluise cu fierbinteala chipul candva…Era atat de vie amintirea acelor zile, cand Razei nu i-a pasat de spinii lui si a coborat sa il iubeasca…

Nu mai tinea minte cata vreme s-au iubit…Poate zile, poate ani…Tot ce stia, era ca paruse o eternitate. O eternitate sfarsita intr-o zi cand Raza lui nu a mai aparut. Si el, incet-incet, simtind cum viata i se scurge din toate celulele, s-a ofilit trist, singur, si a murit.

A murit si a inviat. S-a ofilit si a renascut. Si a renascut intr-o gradina inghetata, sub un cer apasator si gri, dorindu-si sa fie iarasi viu cum era cand Raza il saruta in zori.

***

Durere si suferinta. Lacrimi. Dor. Inima franta. Prin acestea trecuse Micuta Raza de Soare de cand nu il mai vazuse pe Trandafirul Galben.

Cum tatal ei aflase ca ea fugea in fiecare zi si se ascundea intr-un balcon ponosit, in loc sa scalde in lumina florile din gradini, o pedepsise. Soarele, infuriat, i-a interzis atunci sa mai plece in zori spre Pamant. Toate surorile ei se intorceau dupa fiecare apus de Luna, iar ea plangea si ofta. Intr-o zi incalcase cuvantul tatalui ei si se furisase pana in balconul de pe straduta stramta, unde il vazu pe Trandafir ofilindu-se.

Surprinzand-o, tatal ei o pedepsi si mai aspru si in plus, puse o armata de nori sa se inghesuie deasupra locului in care se afla balconul, pentru ca Micuta Raza sa nu mai poata patrunde nici de ar fi scapat iar. O pedepsise sa lumineze o stea micuta si rece. O stea care nu avea personalitate sau glas. Si asa era plictisitor sa stea si sa o incalzeasca in zadar…

Uite asa,Raza suferea si ea, gandindu-se la Trandafirul ei…care intre timp murise…sau altfel spus, isi ispravise una dintre vieti…

***

Jos, pe Pamant, Trandafirul Roz era trist…singur…Si gerul iernii il cutremura.

Cu zilele, incepu sa se faca tot mai frig, si-apoi…intr-o zi ninse. Si el privi cu minunare cum din cer veneau spre el flori albe delicate si se asezau multe si vesele peste gradina. Coborau razand vesele, jucandu-se, fugarindu-se, chicotind, dansand si cantand un cantec soptit si alb. Trandafirul le indragi pe loc si ele in zborul lor mai nimereau si pe chipul lui si il pupaceau ca niste copii micuti si pufosi. Tristetea Trandafirului devenise si mai mare pentru ca in jurul lui era atata frumusete si el nu putea sa o imparta cu Raza lui…

Drumul mocirlos devenise cale alba de matase stralucind in soare. Copacii se imbracasera frumos in haine albe, ca si cum ar fi fost primavara…oh, primavara…

Parca nici blocurile nu mai erau atat de gri…

Cum se schimbase infatisarea lumii in doua saptamani! Chiar si in aer mirosea intr-un mod imbatator a fericire…

Asa ca Trandafirul vru sa inspire si el putina; poate s-ar fi simtit mai bine.

Inchisese ochii si inspira, cand auzi un glas:

Miroase a Craciun, asa-i?

Se uita in jur dar nu vazu nimic.

Mai sus, aici sunt! Se auzi din nou glasul.

Cand isi ridica privirea, trandafirul vazu deasupra sa un plop lung cu un smoc de frunze galben-verzui intr-o creanga. Plopul ii zambi.

Aaa, tu erai!…Ia uite! Vorbesti! De ce nu ai glasuit pana acum? Ca eu am crezut ca sunt singur, zise Trandafirul Roz auzindu-si pentru prima data noul glas.

Scuze, dar pareai foarte cufundat in gandurile tale si…nu am vrut sa iti intrerup meditatia…

Ce meditatie?

Meditatia, stii tu…yoga, stii tu…

Ce yoga?…se mira si mai tare Trandafirul.

Pai…nu asta faceai?

Nici macar nu stiu ce inseamna, rase floarea roz, auzindu-si pentru prima oara noul ras.

Aaa…credeam ca asta faceai dupa cum stateai nemiscat si concentrat…Uneori se mai aseaza niste corbi pe mine si fac yoga. De aia am crezut…

Nu, doar ma gandeam…zise oftand Trandafirul.

La ce? Intreba curios Plopul.

Ei, nu esti prea bagacios?

Poate….dar tot imi vei spune ce te framanta, rase Plopul.

De unde stii asa sigur?

Pentru ca ai fost singur prea multa vreme si vrei sa vorbesti cu cineva, sa te descarci… asa ca, hai, spune…De ce esti trist?

Pai, stii…eu am fost candva un trandafir galben,,,Traiam intr-un balcon la umbra…Dar in fiecare zi imi hraneam viata cu iubirea unei Raze frumoase care ma lumina si ma incalzea…Si ea, intr-o zi n-a mai venit…Iar eu am murit apoi. Si am aparut aici, in gradina asta. Dar cred ca e o greseala…Eu…

Poti sa te reintrupezi in ce vrei tu??? Il intrerupse Plopul. Eu vreau sa fiu un sequoia data viitoare, pot???

A…zise buimacit Trandafirul..Banuiesc ca poti. Trebuie doar sa iti doresti mult si sa ai o motivatie buna…

Am, am una minunata, zise zambind ca un copil Plopul…te rog, continua…ce spuneai?

Spuneam ca trebuie sa fi fost vreo greseala cand am ajuns aici. Eu i-am cerut lui Dumnezeu sa ma trimita intr-o gradina insorita unde sa o regasesc pe Micuta mea. Cred ca m-a confundat la expediere cu una din floricelele astea dragute care au cazut si au acoperit pamantul…si de aceea m-a trimis aici. Ce fac eu acum? Cum o mai gasesc pe Raza Mea de Soare? Simt ca inghet…frigul incepe sa ma patrunda si sa ma usuce…Nu mai am mult…Si cine stie…Poate e mai bine asa. Poate ma voi trezi un trandafir alb intr-o gradina mare si Raza ma va gasi.

Hai, nu te mai deziluziona…Daca ea te-a iubit, te iubeste si acum…Si te va cauta. Nu poti sti ce s-a petrecut. Eu de aici de sus vad mult mai multe lucruri si sa stii ca nu e usor pentru o raza sa isi faca loc intr-un balcon. Nu toate acoperisurile au fisuri, si apoi, lumea de afara e mult mai imbietoare… A dorit mult sa fie langa tine daca ea a ales sa renunte la gradina cu flori pe care ar fi putut sa o mangaie…Nu stii cat de frumoase pot fi gradinile…Sunt franturi din Rai…

Crezi tu ca ma va gasi?

Da, da. Sunt sigur. Ai face bine sa crezi si tu.

Dar cum sa ma gaseasca? E iarna. Patura de nori de aici pare sa nu se mai duca…

Gaseste ea o cale… Uite, eu sunt indragostit de o curcubela…

Pardon? Ai spus „o curcubela”?

Da.

Pai….nu se zice „curcubeu”? se mira Trandafirul…Adica, eu nu am vazut unul niciodata, dar asa am auzit zicandu-se in Cer unde am fost…Unii ingeri se ocupau de Curcubee…Se duceau cate doi si le arcuiau pe Pamant.

Nu, nu…Nu e un Curcubeu. E o Curcubela. E o fata „curcubeu”…Exista si fete de curcubeu daca nu stiai…

Ce lucru minunat…hm…

Chiar ca e minunata! Zise Plopul strangand la piept buchetul de frunze. Tu stii ca are sase culori care se vad, dar de fapt daca o privesti, in ea sunt milioane de culori care inca nici nu s-au inventat cu numele? Si se poate naste oricand, oriunde! Ea nu are forma ca noi, desi este rotunjoara…Si nici radacini nu are. Asa ca o poarta vantul, ploaia, norii, lumina, oriunde vor ele…Si eu nu stiu unde si cand o sa apara. Dar stiu ca asta se va intampla cu siguranta. Si o astept cu buchetul asta de frunze ca sa o vad cum zambeste cand ma vede…Stii?Cand zambeste, galbenul ei devine mai stralucitor…Cea mai frumoasa e cand se aseaza pe cer…E divina…Albastrul o prinde tare bine…Dar ea a aparut si prin brobonelele de roua de cateva ori..si in oglinda geamurilor si in apa din furtunul cu care uda gradina doamna de la parter… si intr-o balta de dupa ploaie…E mereu surprinzatoare. Doamne, ce o mai iubesc! Zise Plopul clinchetindu-si frunzele si provocand sa cada o ploaie de nea de pe umerii sai.

Si crezi tu ca ma va gasi si pe mine Raza Mea? Zambi melancolic Trandafirul…

Nu cred. Sunt sigur. Asteapta. Ai rabdare si fii atent in jur.

Pai sunt…Am vazut si fiecare floricica care a picat din cer, am numarat si fiecare zi, stiu cate ferestre are blocul de vizavi, stiu toate chipurile care trec zilnic pe aici…Pe toate le-am vazut…Numai pe ea nu…

Nu e de ajuns. Trebuie sa vezi dincolo de detalii. Uite, de exemplu, te-am vazut cum inspirai aerul cu pofta. Probabil ca ai observat ca are o aroma deosebita zilele astea…

Da, miroase a fericire…

Asa e. Dar stii de ce?

Nu.

Pentru ca vine Craciunul.

Ce e Craciunul?

Hm…nu stii, dar se explica, esti inca tanar desi ai trait doua vieti… Craciunul este ca un mic anotimp. Un anotimp de doua saptamani. Care se petrece in sufletul oamenilor si care da un suflet nou lumii din jur. Oamenii se bucura in zilele astea pentru ca acum mai bine de doua mii de ani s-a nascut un copilas minunat. Un copilas, care ca si tine, a luat trup intr-o viata noua. Si a renuntat, la viata din Cer pentru o vreme ca sa traiasca o viata pe Pamant, printre fratii lui. Si el a vrut sa ii salveze pe ei. Sa ia asupra lui toate greselile lor, pentru ca acestia sa poata trai in continuare. Si a reusit. Asa ca Tatal Tuturor a dat atunci oricarei fiinte o alta sansa la Viata. Tu intelegi asta mai bine decat oricine, cred…Si uite asa, a ramas ca oamenii sa isi aminteasca de Iisus si sa sarbatoreasca Craciunul, macar o zi pe an din vietile lor aglomerate dar atat, atat de goale… Insa natura acestei sarbatori s-a schimbat, pentru ca era dificil pentru unii din ei sa accepte ca cineva i-a iubit atat de mult incat a facut un sacrificiu pentru iertarea lor – acest adevar producand in constiinta lor presiunea unei datorii fata de Iisus – asa ca neputand trai sub presiune, au inventat un Mos Craciun simpatic. Si au hotarat sa faca daruri cu aceasta ocazie…E frumoasa si intentia lor de a isi face daruri unii altora…dar, au uitat de Iisus… Ei isi multumesc intre ei pentru niste daruri marunte, in loc sa ii multumeasca lui Iisus pentru Marele Dar. Prefera sa creada intr-o inventie, decat in cineva care chiar a existat si exista inca…Le e mai simplu…Uite de aia nu imi place mie Craciunul…

Ce trist…Aaa…acum pricep de ce era atat de abatut Iisus cand l-am vazut…

L-ai vazut??

Da, cand am murit si am fost la Dumnezeu sa il rog sa imi mai dea o viata. Iisus sta mereu la dreapta lui…

Oau…ce norocos esti…zise Plopul plin de admiratie. Vreau si eu sa ajung sa ii cunosc intr-o zi pe Creator si pe Fiul Lui…

Ia uite, il intrerupse Trandafirul. Ce fac oamenii cu brazii aceia?

Oh, nici nu vreau sa ma uit! Zise Plopul agitandu-se. I-au taiat! Saracii…

Dar de ce?

Pentru ca ii duc in case si ii impodobesc ca sa se bucure de frumusetea lor.

Si sunt frumosi cu podoabe? Intreba Trandafirul care descoperea in continuare lucruri noi.

Da…sunt. Eu ii vad pe toti din blocurile acestea doua an de an. Le agata de crengi niste mingii de diferite culori, cel mai des rosii, si tot felul de alte obiecte sclipitoare si niste beculele palpaitoare…

Oau…trebuie sa fie tare frumosi, isi inchipui Trandafirul.

Hei, ia stai… si de brazii taiati nu iti pasa? La ei nu te gandesti?

Pai nu spuneai tu sa privim dincolo de detalii?

Da, dar tocmai…sub toata povara aceea de ornamente…e un suflet rupt din radacinile datatoare de viata… Cum ar fi sa te rupa si pe tine cineva acum?

…..groaznic…

Vezi?

Da. Oricum eu nu o sa vad niciodata un brad impodobit. Sunt prea jos…

Si Trandafirul Roz se intrista gandindu-se unde o fi Raza lui draga.

***

Te rog, Doamne, trimite-ma cumva pe Pamant! Vreau sa il caut pe Trandafir…

Si sa ma pun impotriva cuvantului tatalui tau?

Tu esti Tatal lui…cred ca ai putea face asta… Te rog mult. Ajuta-ma…

Bine. Vad ca iubirea voastra e mare. Ati trecut multe obstacole. Meritati sa fiti impreuna, dar sa stiti ca timpul vostru e scurt. Fiecare anotimp e o viata pentru voi.

Iti multumesc, Doamne. Unde ma trimiti?

Nu iti pot spune. Oricum, va trebui sa il recunosti. El s-a schimbat. Si tu vei fi schimbata. Aveti trupuri noi.

Nu-i nimic, ii voi recunoaste sufletul.

Atunci du-te si daruieste iubire, fiica mea. Dar nu ma uita.

Si Razuta de Soare cobori pe Pamant.

***

Ajunsa la destinatie, se trezi invelita in sticla si fara sclipire. Se sperie. Nu mai pricepea nimic.

***

E seara de Craciun. Treptat, la ferestre incep sa licareasca luminite colorate, semn ca brazii au fost impodobiti.

Din cer cad fulgi din aripi de inger (da,da, exista ingeri care se ocupa si cu asta…), sau flori din nori cum le spune Trandafirul Roz.

El sta cu fruntea inspre cer, in aceeasi gradina alba. Se simte usor trist, usor fermecat de sclipirea zapezii si a beculetelor. Asteapta inca sa se coboare Raza lui din Cer…

Se face noapte. Cerul isi dezveleste misterul si straluceste in tot atata scantei ca si neaua. Plopul suiera un cantec de chemare, de iubire…si lui i se alatureaza colindul stins undeva intr-o departare inzapezita.

Ferestrele isi arunca fie auriul, fie intunericul peste zapada din gradina si un miros de…”impreuna” pluteste in aerul rece.

Sub un balcon se aprinde agatata o instalatie de luminite multicolore care palpaie in forma de arc cu rotunjirea in jos. Emotionat cu totul, Plopul isi regaseste iubita si canta mai cu patos scuturand buchetul de frunze. Ea clipeste rusinoasa si se inroseste cu totul, apoi zambeste fericita cand beculetele i se aprind lung.

Trandafirul Roz isi pleaca fruntea si inchide ochii ca sa isi imagineze ca Raza de Soare e langa el. Cuprins de visare se simte deodata incalzit.

Ridica privirea si surprins, vede cum pe chipul lui cade o luminita rosie. Urmandu-i trupul cu privirea, vede cum aceasta mica raza calda si rosie vine de dincolo de geamul unei ferestre unde palpaie un brad.

O priveste atent si simtindu-i mangaierea inconfundabila pe chip, intreaba cu vocea tremurand:

Micuta Mea Raza de Soare?

Chiar eu.

***

De sus, Soarele si Mama Luna, Stelele si celelalte Micute Raze de Soare, gatite de sarbatoare, Ingerii si Dumnezeu, se bucurau pentru ca inca o data, doua suflete primeau si impartaseau cel mai frumos dar pe care Iisus il facuse oamenilor candva: Iubirea.

Si pentru ca atunci cand lupti pentru ceva foarte mult, tot Universul lucreaza in favoarea ta, Soarele a hotarat ca la primavara sa o lase pe Micuta Raza de Soare intr-o gradina mare si frumoasa, iar Dumnezeu a decis sa il redea pe Trandafir vietii si Razei lui, sub un alt trup, alb, in aceeasi gradina.

Continuarea? La primavara.

Anunțuri

9 comentarii (+add yours?)

  1. kiki
    Dec 22, 2008 @ 02:26:43

    Inspirata metafora. Dar ce se face mica raza de soare cand trandafirul, din prea mult orgoliu si pretuire de sine isi indreapta petalele catre o alta sursa de lumina care i se pare lui mai stralucitoare?

  2. Diana
    Dec 22, 2008 @ 16:03:58

    he he. kiki…pai trandafirul nu ar trebui sa faca asta. el nu isi doreste o lumina mai stralucitoare, ci una care sa il incalzeasca…sa il invaluie….trandafirul nostru de aici stie prea bine ce ii trebuie, ce ii lipseste, ce isi doreste…si de aia potrivirea dintre el si micuta raza de soare sta la baza relatiei lor…
    ideea mea e ca daca cineva ti-e predestinat si e sufletul tau pereche, daca tu continui sa crezi in el si in dragoste, intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, intr-o forma sau alta, il vei gasi…si veti trece peste multe obstacole…pentru ca forta dintre el si tine sta in insasi predestinarea asta….
    lucru care nu se intampla cu oricine la care te opresti si vrei tu sa crezi ca e El. trebuie sa fie cu adevarat El. si asta o simti doar atunci cu adevarat. o sa vezi tu…:P
    asa ca…daca totusi se intampla asta, ce spui tu…micuta raza ar trebui sa stie ca nu e trandafirul ei. pentru ca nu o poate astepta si vedea doar pe ea.

  3. kiki
    Dec 22, 2008 @ 16:41:45

    Eh… din pacate oamenii sunt orbi, nu dragostea asa cum se zice. Din contra, dragostea iti deschide ochii. Dar cine sta sa vada?

  4. 33de3
    Dec 23, 2008 @ 02:03:57

    Diana,iti doresc un Craciun minunat si un an nou cu bucurii si cu …multe,multe povesti!

  5. SARBATORI FERICITE!!!
    Dec 24, 2008 @ 15:56:11

    SARBATORI FERICITE!!!
    http://blogcudetoate.blogspot.com

  6. Adrian Manolache
    Dec 24, 2008 @ 19:40:44

    Craciun Fericit!

  7. Liviu
    Dec 30, 2008 @ 17:03:24

    Foarte frumos scris. Felicitari.

  8. Adrian Manolache
    Dec 31, 2008 @ 14:50:47

    La multi ani! si in 2009 sa ai parte de tot ce e mai frumos pe lume

  9. unu
    Ian 07, 2009 @ 00:31:10

    Luptatoareo! mi-ai dat si mie energie si incredere! (citesteFacere cap.9)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: