Povestea unui Pătrăţel

Salut. Mă numesc Pătrăţel Pătrăţescu. Trăiesc alături de familia mea pe pantalonii unei fete pe nume Maria. Noi toţi suntem la fel. Cel puţin arătăm la fel. Eu, fraţii mei, mama, tata, unchii, mătuşile mele, verii ( Ce să-i faci? Suntem o familie mare!) suntem chiar identici. Mai puţin bunicii.

Cum arătăm? Păi…Suntem ca patru liniuţe unite în colţuri. Liniuţe de culoare gri. Şi în centru suntem albi. Cam monoton, nu-i aşa? Şi mai suntem şi înghesuiţi. Între noi nu e loc nici să faci o genuflexiune. Bine, nu că aş avea genunchi sau măcar picioare… Mă gândesc uneori că cel care m-a inventat o fi rămas fără beţişoare şi nu a mai avut să-mi facă şi două picioruşe. Şi nici “flexiuni” nu am cum să fac… Că altfel nu aş mai fi pătrăţel. Schimbându-mi forma, toată familia mea s-ar duce la vale pentru că ei se bazează pe mine…la propriu. Doar dacă aş dispărea complet, m-ar înlocui un alt pătrăţel de deasupra şi modelul nu s-ar desfigura. Dacă m-aş îndoi aş putea fi o steluţă. Dar steluţele nu îmi plac, pentru că au colţuri. Şi nici nu ştiu de ce se numesc aşa, că doar nu seamănă cu stelele adevărate de pe cer. Acelea sunt rotunde.

Şi astfel ajungem mai aproape de visul meu.

Eu am detestat dintotdeauna faptul că sunt un pătrăţel. Şi numele meu stupid: Pătrăţel Pătrăţescu! Auzi, lipsă de imaginaţie! Unde mai pui că aşa se numesc şi doi fraţi de ai mei şi încă vreo cinci verişori. Ceilalţi din familie au nume ca: Muchie, Liniuţă, Colţ, Colţişor, Linie, Beţişor, Băţ, Pătrăţica, Pătrat, Pătrăţoi, Colţunica, Unghi, Unghiţa…Iar pe bunicii mei îi cheamă: Patru Unghiuri (pe bunica mea preferată care are un suflet mare), Trapez ( bunicul din partea mamei care are reumatism şi s-a crăcănat un pic), Dreptunghi ( pe bunicul ăsta l-au confundat la naştere) şi Rombulina ( bunica Rombulina a avut un accident şi e puţin deplasată). Dar bunicii nu afectează echilibrul familiei pentru că sunt sus, mai sus de buzunare.

Iar eu, eu sunt Pătrăţel, un membru al familiei Pătrăţescu. În acelaşi şifonier cu noi mai locuiesc şi familiile Triunghi, Liniuţă, Dunguliţă, Steluţă, Floricică şi…Bulinuţă.

Bulinuţă…Asta îmi doresc eu să fiu. Asta visez mereu. Să fiu lin, fără colţuri şi continuu. Să fiu perfect, fără cap şi fără coadă şi să mă pot da de-a dura fără să stric modelul familiei mele. Şi mai vreau să fiu o bulinuţă roşie. Ca cele din familia Bulinuţă.

Această familie trăieşte pe o rochie de-ale Mariei. Mariei îi stă cel mai bine îmbrăcată în ea. Este o rochie cloche, până deasupra genunchilor, cu fundal bleu şi bulinuţe roşii. Şi între bulinuţe e spaţiu! Nu se sufocă una lângă cealaltă…

La mine în familie sunt toţi ascuţiţi şi mofturoşi, scandalagii…Eu sunt mai tăcut de fel…Dacă spun ceva, mă aude toată lumea şi apoi încep cu toţii să vorbească despre asta. Aşa că existenţa mea şi visurile mele sunt un secret numai al meu.

La familia Bulinuţă e mereu veselie. Râd mult şi se dau de-a dura şi sunt foarte drăguti ei aşa de fel… Mai ales Bulinuţa cea Mică. Ea a ieşit din naştere mai micuţă decât ceilalţi copii şi nu a crescut de atunci. Ea e cea mai veselă şi mă face şi pe mine sa râd. Când se întămplă asta şi mă văd ai mei, cred că râd de unul singur şi că sunt nebun.

Odată, Maria a plecat într-o excursie. Şi ne-a înghesuit în valiza ei. Toate familiile la un loc. Iar Pătrăţeştii au nimerit lângă Bulinuţă. Vai, ce fericit am fost! Am ţinut-o tot drumul în braţe pe Bulinuţa Mică. Imi bătea inima aşa de tare! Şi ea chicotea întruna. Când Maria ne-a separat din nou, Bulinuţa mea mi-a furat hoţeşte un sărut. De atunci, numai la asta mă gândesc.

Vreau să fiu şi eu un Bulinuţ. Şi am un plan. I-am zis frumoasei mele Bulinuţe să îşi pună surorile să îşi ţină respiraţia când se uită Maria la ele, ca să pară mai închise la culoare. Şi eu i-am rugat pe nişte veri acelaşi lucru. Ca Maria să creadă că ne-am murdărit şi să ne bage la un loc în maşina de spălat!

Şi uite aşa, de trei zile stăm în şifonier şi aşteptăm, dar abia acum o aud pe Maria că vine.

A deschis uşa! Cred că pleacă undeva şi vrea să se îmbrace. Pare nedumerită. Nu ştie ce să aleagă. Dar din câte ştiu eu despre ea, are două lucruri preferate : pantalonii cu pătrăţele şi rochiţa cu bulinuţe. Exact! Uite că ne-a luat în mână. Vizavi o văd pe Bulinuţa Mică. Îmi bate inima. Îmi face cu mâna, îi fac cu ochiul.

– Hmmm…. Oare când le-am murdărit ? zise Maria strâmbând din nas.

Funcţionează! Yuhuuuu! Ne duce spre baie! Deschide uşiţa maşinii de spălat, ne aruncă înăuntru, la fix cât să ne putem prinde de mână. Aud detergentul cum curge în sertărel. Închide capacul şi porneşte maşina.

Ne învârtiiiiiiiiiiiiiiiimmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!

( Imaginează-ţi scena acum pe muzica asta.)

A doua zi, Maria:

– Ia uite, ce chestie! Am şi un pătrăţel pe rochie! Ha ha! Ia să îl fac eu roşu, ca să nu se vadă diferit…

Apucă o carioca roşie de pe masă şi, fără să ştie, îndeplini un vis.

Şi au trăit înroşiţi până la adânci bătrâneţi.