Darul

Suna telefonul.

–  Da?

–  Ce faci fata?

– Bine fata, uite, ma pregatesc sa plec. Uofff…rimelul asta e pe duca…

– Te faci frumoasa?

– Eeee, ce-ai ma? Sunt deja! Doar ma machiez si eu ca e o zi mai speciala.

– Ma scutesti? Tu mereu te machiezi! Dormi machiata!

– Ha ha…Da. Taci tu, ca asa trebuie. Cine stie, poate vine sfarsitul lumii si trebuie sa fug afara noaptea! Cum sa ies nemachiata? Nici nu vreau sa imi imaginez. Bleah!

– Si cu ce te imbraci?

– Stai, ca-mi scapa telu’. Ca doar n-am 10 maini!

Poc!

– Hai fata, ca mi-a si scapat. Saracutul, s-a ciobit…si deh, cine sa-mi ia altul? Poate ca viitorul meu iubit. Hi hi!

Rad amandoua.

– Zi, cu ce te imbraci?

– Pai cu rochia aia a mea de seara aurie. Si cu pantofii aia noi, desi or sa ma rupa tocurile alea…

– Dar unde mergeti draga?

– La un restaurant, banuiesc… Nu asa se procedeaza?

– Fataaa, poate te duce ala in padure sau altundeva si o patesti! Nici nu il cunosti!

– Taci, ma, ca e stilat. Mi-a vorbit frumos pe net. Nici nu am inteles ce vroia sa zica uneori, asa de frumos vorbea… E respectuos tipul.

– Da?

– Eh, e dragutel foc el asa, si bine facut…Ca altfel nu ma intalneam eu cu el, zise tuguindu-si buzele in oglinda ca sa si le rujeze.

– E apetisant fata?

– Ha ha! Da, fata..Are niste ochi…si buze…si muschi…

– E ca Fane? Cheliosul ala cu care ai fost tu?

– Nuuu…Nu e asa halterofil…E mai slabut.

– Aoleu, bine…Ca daca se enerveaza si asta ca ala, ai fi stat iar cu mana in gips si ochelari de soare…

– Lasa, fata, ca tin geanta mai bine pe mana aia in gips. Si tocmai mi-am luat niste ochelari pe care am dat o avere. Macar de i-as purta! Ha ha ha!

Rasera amandoua iar.

– Si unde va vedeti?

– Pe la Herastrau. Iau un taxi.

– Pe la Herastrau?

– Da, sunt 2-3 restaurante misto pe acolo. Abia astept, sunt curioasa la care!

– Suna promitator.

– Fata, eu inchid ca tre’ sa ma imbrac.

– Bine, fata. Sa fie cu noroc! Poate gasesti si tu unul care sa se poarte frumos si sa aiba bani de data asta!

– Sper fata, ca m-am saturat de RATB…

Si inchizand telefonul, continua sa se aranjeze cat poate ea de bine…si de exagerat, pentru ca pana la urma se ducea la un „blind date”, nu la un „blinding date” pentru partener.

Lua un taxi si tot drumul isi facu in cap scenarii despre cum il va lasa ea mut pe baiatul la 4 ace care va plati o masa de lux.

Coborand cu greu din taxi datorita rochiei vaporoase, lungi, ridica privirea si tot entuziasmul i se risipi in vant. Dadu cu ochii de un baiat dragut, imbracat in tricou, bermude si tenesi. Cu o mana in buzunar si cu alta tinand ceva care ea spera sa nu fie pentru ea. Baiatul de pe net trebuia sa fie…pentru ca altcineva nu era pe tot trotuarul ala, si in plus, semana cu cel din poze.

Se indrepta spre el cu pasi apasati.

Cu zambetul pe buze, il intreba:

– Or sa te primeasca asa inauntru?

– Buna, eu sunt Stefan, veni raspunsul.

– Da, eu sunt Olimpia.

– La ce te referi?…intreba el stanjenit.

– La restaurant! Bineinteles…

– Care restaurant?

– Asta de aici, zise ea aratand spre restaurantul de alaturi.

– Nu…Aaa…Scuza-ma, cred ca ai inteles gresit. Rase el amuzat.

– Poftim?

– Pai eu am zis sa ne vedem la Herastrau…

– Da, si?

– Pai…ce restaurant? Ideea mea era sa mergem prin parc sa ne plimbam. Stiu cateva locusoare dragute acum toamna.

– Proasta idee! Zise ea direct.

El ramase inmarmurit, dar totusi gasi glas sa ii spuna, intinzandu-i o floare si o portocala:

– Uite, sunt pentru tine! Ca dar de prima intalnire…

Ea isi incrucisa bratele la piept si il privi furioasa.

– Prima si ultima intalnire, sper ca stii asta! Ce sa fac eu cu portocala ta?!? N-am mancat toata ziua ca sa arat bine in rochia asta si acum nici nu o sa mai mananc! Si ce amarata de floare! De unde ai luat-o? Din vreo gradina?

– Da, de fapt…din gradina mea…zise el trist.

– Mie imi plac trandafirii rosii dragul meu…Si ma asteptam sa apari si tu mai frumos imbracat, avand in vedere ca te intalneai cu o fata. Tu te uiti cum sunt imbracata eu? Ma vezi pe mine plimbandu-ma pe nenorocitele alea de alei? Vezi ca am pantofi noi? Cum sa ii stric acolo? Esti nebun!

– Da, sunt nebun! Nebun ca am venit pana aici ca sa cunosc pe cineva ca tine! Trebuia sa-mi fi dat seama, dar asa sunt eu: cred ca toti oamenii sunt buni din start.

– Ca mine?? Ce vrei sa spui?!?

– Da! Uita-te si tu! Falsa, impopotonata peste masura, egoista, increzuta, prostuta si nesuferita! Ce incerci sa ascunzi sub machiajul si rochia aia stralucitoare si cu atitudinea asta? Tu crezi ca asa te pui in valoare? Asa te ascunzi de fapt! Si hainele astea si masca asta de pe chipul tau, iti intra in suflet si devi o actrita proasta care capata numai roluri marunte in viata ei si in vietile altora! Crezi ca merita sa te chinuiesti pe tocurile alea? Ca esti mai inalta? Mai gratioasa? Visele tale, daca ai avea, te-ar face si mai inalta si mai gratioasa, caci ti-ar da aripi ca unei pasari! Tu crezi ca felul in care sunt imbracat eu spune cum sunt? Intr-adevar, sunt modest, dar nu sunt simplu si nici sarac…si ma refer la sufletul meu. Pe cand tu, desi rochia ta straluceste in mii de scantei, nu ai sclipire nici in privire, nici in suflet.

Crezi ca banii sunt totul? Ca definesc oamenii si vietile lor? Crezi ca aspectul exterior al cuiva te poate face sa te indragostesti cu adevarat si sa te simti fericita? Crezi ca e de ajuns sa ai un corp frumos ca sa ai un un suflet plin? Cum poti trai asa? De fapt, traiesti? Tu, in adancul tau, adormi linistita cand nu te poti odihni in bratele cuiva care sa te iubeasca mai presus de orice? Nu e un gol in tine? In pat? In viata ta?

Floarea mea e adusa din suflet. Am ales-o pe cea mai frumoasa…I-am luat viata ca sa ti-o daruiesc tie si nu vreau sa cred ca a fost in zadar!

Si portocala asta e cel mai pur cadou pe care am stiut sa ti-l aduc. E perfecta. Rotunda. Colorata viu si cald. Aromata. Parfumata. Dulce… Zi-mi un lucru care ar putea fi asa!

Si tu vii aici si ma judeci doar pentru ca nu sunt imbracat cum ai vrea tu si pentru ca nu te duc sa mananci ceva scump intr-un loc cu alti snobi! Dumnezeule…cum poti trai cu tine?!?

Termina el, ramanand la fel de calm cum vorbise tot timpul.

Fata, care il privise muta si aproape fara suflare in tot acest timp, ceda si incepu sa planga si sa suspine. Isi lasa capul in jos si isi ascunse chipul in palme.

El, uimit, se apropie si o imbratisa.

Ea incepu sa planga si mai tare. El o mangaie pe par si ii sopti la ureche:

– De ce plangi?

– Nu…nu vreau sa fiu asa….dar…asa sunt toti in jurul meu…prietenii…rudele…familia…zise ea printre hohote de plans. Stiu ca sunt un monstru…mi-e sila de mine in momentul asta. Dar, asa am fost crescuta…asa m-am dezvoltat….alta viata nu am cunoscut…Si n-am avut ochi sa vad si alti oameni…pe cei diferiti…ca tine. Spuse ea ridicandu-si chipul si privindu-l in ochi.

– Vorbele tale m-au ranit tare. Mi-am dat seama cum sunt vazuta din afara…E groaznic. Doare…

– Hei, linisteste-te…se pare ca ai un sufletel inca viu acolo, ii spuse el zambind, in timp ce ii stergea o lacrima de pe obraz.

Ea se indeparta din imbratisarea lui. Isi ridica pe rand talpile si ramase in picioarele goale pe asfalt. Cu rimelul scurs pe obraji, cu talpile goale, parea neajutorata stand asa acolo…

Apoi ii spuse lui:

– Hai in parc…Da-o incolo de rochie…Vreau sa stam pe marginea lacului. Nu am mai fost aici din copilarie…zambi ea plangand.

El rase:

– Chiar acolo vroiam sa te duc!

Se prinsera de mana si ea lua floarea si portocala de la el. Rupse codita florii si si-o puse apoi la ureche.

El o privi uimit si ea ii zambi emotionata. Lua portocala si mirosind-o cu ochii inchisi, adauga:

– Portocala asta se asorteaza cu rochia mea!

Si rasera amandoi.

Si in seara aceea, asezati pe malul lacului, cei doi au privit rasaritul.

***

– Ai schimbat apa la crizanteme?

– Da, dragul meu…Cum sa uit eu asta? zise batranica cuibarindu-se la pieptul lui.

– Mai stii tu, iubita mea, ca atunci cand ti-am adus-o pe prima nu ti-a placut mai intai?

– Da, ce prostuta eram…Dar stii ca apoi mi-am prins-o in par…

– Nu as putea uita niciodata cum iti statea cu ea…zise el sarutand-o pe frunte.

– Nici eu nu as putea uita vreodata seara aceea…

– Si cand te gandesti ca venisesi hotarata sa ma amutesti cu rochia ta….si te-am lasat eu fara cuvinte cu tricoul si bermudele mele.

Rasera amandoi.

– Eh, dragul meu…Asa a inceput o mare iubire…Ciudat, dar frumos…Si daca ar fi sa ma intorc in timp, nu as schimba nimic.

– Nici eu.

– Mergem pe afara cu bicicleta?

– Da, hai!

***

Ehe…De s-ar fisura toate scuturile atat de usor…